Partidul Kremlinului, Rusia Unită (RU), care speră să își reînnoiască majoritatea la alegerile parlamentare de duminică, controlează cu o mână de fier Duma der Stat (Camera Deputaților) din 2003, dar monopolul său contrastează cu imaginea sa slabă în rândul multor cetățeni ruși, scrie marți EFE.
‘Spun adesea că Rusia Unită îmi amintește de PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) în cele mai rele momente ale sale’, a comentat odată ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov.
După câțiva ani de glorie care au coincis cu bunăstarea economică, popularitatea formațiunii a scăzut rapid și RU se confruntă cu aceste alegeri într-unul dintre cele mai delicate momente din istoria sa.
Cele trei etape ale partidului ursului brun
Partidul, al cărui simbol este un urs brun, a fost creat în decembrie 2001, după fuziunea formațiunii ‘Unitate’ cu blocul ‘Patria-Toată Rusia’.
Numele actual al partidului, care are aproximativ 2,7 milioane de membri, datează din 2003, când începe a doua etapă a RU, în care va ajunge să aibă o faimă invidiată de alți competitori politici, inclusiv de comuniști, care până la alegerile legislative din 2003 erau cea mai votată forță politică.
Între 2003 și 2008, popularitatea RU a crescut neîncetat, mulți artiști și sportivi celebri devenind membri în această perioadă.
Președintele Vladimir Putin a condus RU între 2008 și 2012, când a ocupat funcția de prim-ministru, dar nu a ajuns niciodată să aibă carnet de partid.
RU se poziționează ca formațiune conservatoare cu accente sociale, deși în ultimii 20 de ani abordările sale s-au schimbat în funcție de conjunctură, decizii ale Kremlinului și suișurile și coborâșurile geopolitice.
Criza din care formațiunea politică nu și-a mai revenit complet a venit în 2011, când liderul opoziției Alexei Navalnîi a numit-o pentru prima dată ‘partidul hoților și al nerușinaților’, sintagmă care s-a popularizat imediat printre criticii formațiunii.
Navalnîi vs Rusia Unită
Înaintea alegerilor parlamentare din decembrie 2011, Navalnîi a elaborat o strategie pentru a uni opoziția democratică, divizată de ani de zile în lupte interne și fără reprezentare parlamentară.
Opozantul rus, care a murit în 2024 în închisoare, a făcut apel la cetățeni să meargă la urne și să voteze pentru orice partid care nu este Rusia Unită, ceea ce continuă să fie cunoscut drept ‘vot inteligent’.
Planul lui Navalnîi a funcționat, iar rezultatele RU la alegeri au însemnat un adevărat eșec, partidul pierzând majoritatea constituțională între acuzații de nepotism și corupție extinsă. Mai mult decât atât, opoziția a denunțat frauda electorală și a ieșit în masă în stradă pentru a protesta împotriva acțiunilor autorităților.
Situația a dus la cele mai numeroase manifestații antiguvernamentale de la căderea URSS în 1991 și a provocat o criză politică care a afectat grav RU.
Câștigător dinainte
Deși imaginea sa rămâne discutabilă pentru o parte a populației, profitând de anexarea Peninsulei Crimeea și de reprimarea opoziției, RU și-a recâștigat majoritatea constituțională în 2016 iar, până în prezent, sondajele oficiale nu pun la îndoială că la următoarele alegeri RU va obține jumătate din voturi.
Intenția de vot nu depășește o treime dintre cei chestionați, dar participarea scăzută în rândul sectoarelor cele mai critice față de Kremlin, împreună cu controlul absolut asupra politicii regionale – la ultimele alegeri RU a obținut aproximativ 90% din mandatele pe circumscripție – îi garantează victoria.
Înainte de scrutin, RU și-a mobilizat aripa tânără într-o încercare de a-i atrage pe alegătorii mai apolitici și care resping războiul, la fel ca partidul liberal Iabloko, care a fost exclus din cursa electorală pentru că că apără pacea.
Bazinul electoral al formațiunii Kremlinului este alcătuit din femei de peste 50 de ani, la care se adaugă funcționari, soldați, angajați ai industriei militare, personal medical și cadre didactice.
RU se apără susținând că rezultatele bune din ultimul sfert de secol se datorează politicilor pe care le-a promovat și care, în pofida criticilor opoziției, au îmbunătățit viața a milioane de ruși.
Este vorba, conform partidului, de implementarea de ajutoare pentru familiile cu copii, măsuri de sprijin pentru vârstnici, dezvoltarea infrastructurii de transport, precum și construirea și renovarea pe scară largă a școlilor și a centrelor medicale din întreaga țară, printre alte inițiative.
Însă aceiași cetățeni ruși sunt cei care plătesc din propriul buzunar costul războiul din Ucraina, iar costul după patru ani și jumătate de lupte este tot mai mare.


