Kremlinul a reafirmat marți că armata rusă va continua să atace navele despre care afirmă că furnizează arme Ucrainei, în pofida deceselor în rândul marinarilor unor țări terțe în urma unor atacuri recente de acest fel, relatează agenția EFE.
”Forțele noastre armate atacă și vor continua să atace navele care transportă muniții, arme și altele pentru regimul de la Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferința sa de presă zilnică.
Reacția survine în urma decesului a patru marinari indieni după ce o navă comercială a fost lovită în noaptea de duminică spre luni în portul Odesa, în timpul unui atac rusesc cu drone și rachete.
Conform autorității portuare ucrainene, 9 din cei 17 membri ai echipajului navei au murit, fiind de asemenea ucis un pilot portuar. Tot conform autorităților ucrainene, nava ”Golden Leo”, sub pavilion Guineea-Bissau, urma să plece de la Odesa încărcată cu cereale și a fost lovită de o rachetă rusească.
Marți dimineață, Ministerul de Externe indian l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri rus pentru a protesta față de atacul soldat cu moartea celor patru marinari indieni.
Alte cinci persoane au murit pe 13 iulie în timpul unei lovituri rusești asupra unei nave care descărca îngrășăminte chimice într-un port din regiunea Odesa.
În timp ce unitățile ucrainene de drone își continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor și navelor rusești de diverse tipuri în Marea Azov și Marea Neagră, ca represalii Rusia a intensificat bombardamentele asupra porturilor Ucrainei pentru ca aceasta să nu-și mai poată exporta cerealele, exporturi de asemenea perturbate în cazul Rusiei după loviturile dronelor ucrainene asupra infrastructurilor portuare.


