Ruşii folosesc tot mai des numerarul, pe fondul întreruperilor frecvente ale internetului mobil, provocate de măsurile de securitate adoptate împotriva atacurilor cu drone ucrainene, dar şi din cauza dificultăţilor economice care determină tot mai multe firme să evite plata taxelor.
Potrivit unei analize realizate de BBC pe baza datelor Băncii Centrale a Rusiei, masa monetară aflată în circulaţie a crescut cu 1.560 de miliarde de ruble (aproximativ 20 de miliarde de dolari) de la începutul anului, cea mai mare creştere pentru această perioadă din orice an, cu excepţia pandemiei de COVID-19.
Întreruperile internetului mobil, impuse de autorităţi pentru a contracara atacurile cu drone ucrainene, au afectat funcţionarea sistemelor de plată cu cardul în numeroase regiuni ale ţării, determinând populaţia să păstreze mai mulţi bani lichizi.
”Să ai numerar îţi oferă un sentiment de control şi siguranţă. Dacă apare o situaţie de urgenţă şi cade reţeaua mobilă, ştiu că pot cumpăra măcar produsele de bază”, a declarat pentru BBC o locuitoare din Moscova.
Creşteri similare ale retragerilor de numerar au avut loc şi în septembrie 2022, după anunţarea mobilizării parţiale, precum şi în iunie 2023, în timpul revoltei grupului de mercenari Wagner.
Fenomenul complică însă colectarea taxelor într-un moment în care autorităţile ruse încearcă să acopere un deficit bugetar tot mai mare şi să finanţeze războiul din Ucraina.
Deşi veniturile din petrol şi gaze au fost susţinute de majorarea preţurilor energiei după războiul cu Iranul, economia rusă încetineşte. Ministerul Economiei de la Moscova şi-a redus în luna mai prognoza de creştere economică pentru 2026 la doar 0,4%, cel mai slab ritm estimat după 2022.
În încercarea de a majora veniturile bugetare, Kremlinul a crescut taxa pe valoarea adăugată de la 20% la 22% începând din ianuarie şi a redus pragul de la care întreprinderile mici şi mijlocii sunt obligate să o plătească.
Sub presiunea fiscală şi pe fondul încetinirii economiei, tot mai multe farmacii, restaurante, saloane de înfrumuseţare şi magazine de cartier încurajează clienţii să plătească în numerar pentru a reduce veniturile declarate şi obligaţiile fiscale.
Directorul financiar al Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, Taras Skvorţov, a avertizat recent că există semne serioase privind extinderea plăţilor salariale ”în plic”, în afara evidenţelor fiscale.
Potrivit unui sondaj realizat în luna mai de organizaţia antreprenorilor Opora Russia, aproximativ 6% dintre întreprinzători au declarat că folosesc deja ”scheme gri”, precum neemiterea bonurilor fiscale sau plata salariilor în numerar, pentru a face faţă noii poveri fiscale.
Autorităţile ruse încearcă să combată economia subterană, însă experţii apreciază că întreruperile repetate ale internetului mobil subminează acest obiectiv, deoarece încurajează utilizarea numerarului şi reduc transparenţa tranzacţiilor.
Deşi depozitele bancare oferă în prezent dobânzi de aproximativ 10% pe an, mulţi ruşi preferă să îşi păstreze economiile în numerar. Datele Băncii Centrale arată că numai în luna mai populaţia a retras 550 de miliarde de ruble din conturile bancare, dintre care 200 de miliarde de ruble proveneau din depozite la termen.



