Ruud van Nistelrooy nu va face parte din staff-ul noului antrenor al echipei engleze Manchester United şi îi va părăsi pe „diavoli”, a anunţat luni clubul englez printr-un comunicat de presă.
Deşi interimatul lui Ruud van Nistelrooy a fost unul reuşit, cu trei victorii şi un egal, tehnicianul olandez nu va face parte din staff-ul noului antrenor, portughezul Ruben Amorim, care a ajuns luni în Anglia. Astfel, la mai puţin de şase luni de la sosirea sa la club, Van Nistelrooy va pleca de la Manchester United, lucru anunţat de club într-un comunicat:
„Îi suntem recunoscători pentru contribuţia sa şi pentru modul în care şi-a abordat rolul de-a lungul timpului petrecut la club. El va fi întotdeauna binevenit la Old Trafford”, scrie în comunicatul clubului.
Odată cu van Nistelrooy vor pleca şi alţi patru membri ai echipei tehnice: Rene Hake, Jelle ten Rouwelaar şi Pieter Morel.