in ,

SAFE este o oportunitate uriașă pentru industria de apărare din România (ministru)

SAFE este o oportunitate uriașă pentru industria de apărare din România (ministru)

Instrumentul european SAFE reprezintă o oportunitate majoră pentru dezvoltarea industriei de apărare din România, prin atragerea de investiții, transfer de tehnologie și creșterea gradului de localizare a producției, a declarat luni ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, după o întâlnire cu reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, companiilor private și companiilor de stat din sector.

‘Astăzi am avut oportunitatea să dialogăm între reprezentanți ai sindicatelor, reprezentanți ai patronatelor, reprezentanți ai companiilor private, reprezentanți ai companiilor de stat despre viitorul industriei de apărare din România și, bineînțeles, despre instrumentul SAFE (Security Action for Europe, n.r). Cred că am făcut un exercițiu absolut fundamental de dialog deschis. Am avut o prezentare a principiilor generale și arhitecturii SAFE, explicând faza în care ne aflăm legat de acest proces și rolurile fiecărei instituții. Am transmis ideea importantă că trebuie să facem un drum împreună. Îmi doresc ca, dincolo de anumite instabilități politice, să continue acest dialog între instituții și mediul privat, respectiv companiile de stat și posibili investitori. E foarte important să continue discuțiile și între ei, pentru că SAFE-ul este o oportunitate mare, uriașă, dar oportunitatea pe orizontală și pe verticală, dincolo de 2030, este și mai mare’, a menționat Irineu Darău.

Potrivit acestuia, SAFE ar putea reprezenta aproximativ 1% din PIB-ul României anual, obiectivul fiind ca cel puțin jumătate din fonduri să fie cheltuite în România.

‘SAFE-ul înseamnă aproximativ 1% din PIB-ul României, anual, dacă facem un calcul, pentru că e un program pe patru ani. Raportat la angajamentele României privind cheltuielile în industria de apărare, avem și mai mult de cheltuit – dacă în SAFE reușim să impunem aproximativ 50% localizare reală, măsurabilă în România, nu pot decât să-mi doresc pe viitor ca fiecare procent din PIB cheltuit în Apărare să aibă același principiu în care măcar jumătate să poată fi cheltuit în România. La modul foarte onest, și asta am transmis și tuturor participanților, până la 31 mai nu putem avea certitudine 100% pe nimic. Există, bineînțeles, discuții avansate, negocieri. Știți că au trecut niște propuneri prin CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării, n.r.), prin comisiile de apărare. Se lucrează intens pentru a finaliza aceste propuneri’, a adăugat Darău.

El a precizat că Ministerul Economiei propune condiții de cooperare pentru maximizarea localizării producției în România în cadrul proiectelor SAFE.

‘Ministerul Economiei a avut rolul și îl are în continuare să propună cerințele de cooperare, adică să facem propuneri realiste, astfel încât în 4 ani și jumătate să obținem procentul maximal, aș spune, de localizare în România. Și asta am făcut, produs cu produs, proiect cu proiect’, a adăugat Irineu Darău.

În opinia sa, așteptările trebuie să fie ‘foarte realiste’. Totodată, ministrul Economiei a respins ideea unei industrii de apărare complet izolate, afirmând că SAFE urmărește atragerea de investiții, transfer de tehnologie și dezvoltarea capacităților de producție din România.

‘Există în spațiul public unele declarații care sugerează că am putea să avem industria națională de apărare izolată de restul, că am putea să facem 100% localizare, să nu primim tehnologie de nicăieri. Eu spun că este un narativ fals. Este un narativ care, dinainte să se întâmple SAFE-ul, vrea să impregneze mediul cu dezamăgire. Noi cred că facem fix ceea ce trebuie prin SAFE. Atragem într-adevăr și investiții străine, ne întâlnim cu producția locală, avem capacități de producție, nu sunt neapărat perfecte și nu au totdeauna ultimele tehnologii. Încercăm să asigurăm că în 4 ani și jumătate vom avea noi tehnologii în România, transfer de tehnologie inclusiv cu licențe, cât de mult se poate, și dezvoltarea capitalului uman’, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, SAFE este un instrument esențial pentru apărarea comună a Europei, care permite României să acceseze finanțare în condiții mai avantajoase decât cele de pe piețele externe.

‘Un alt lucru pe care țin să-l spun, pentru că la fel există niște narative din punctul meu de vedere, acestea mai de la est, care spun că n-ar trebui să avem SAFE. Aceste narative înseamnă că am rămâne fără apărare. SAFE este un instrument de apărare comună a Europei, este un instrument prin care România va lua într-adevăr împrumuturi, dar cu 3% dobândă, când România e undeva la 7%, cu 10 ani de perioadă de grație și până la 45 de ani perioadă de rambursare. Să nu uităm că orice procent din PIB cheltuit pe apărare sau pe alte domenii în România, dacă îl socotim pe partea de deficit și de împrumuturi, ne împrumutăm la costurile României. Așadar, faptul că, pentru a doua oară după PNRR în toată istoria Uniunii Europene, statele europene își mutualizează împrumuturile și duc dobânzile în jos este un beneficiu net pentru România’, a subliniat ministrul interimar al Economiei.

Irineu Darău a subliniat că România nu are asemenea capitaluri la dispoziție, dacă nu apar asemenea instrumente europene.

‘Trebuie să ne batem pentru ele. Este, cred eu, o victorie de etapă: că a doua alocare ca sumă este pentru România, că am fost în prima listă aprobată de Comisia Europeană și sper să fie victorie până la capăt la 31 mai, dacă ne încadrăm cu toate termenele. Este foarte important, pentru că dacă trece 31 mai, singura posibilitate va mai fi de achiziții comune, unde nu vom mai avea un cuvânt atât de greu de spus pe localizare în România’, a adăugat oficialul citat.

Ministrul interimar al Economiei a participat luni la evenimentul organizat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu tema ‘Ce înseamnă SAFE pentru economia României’.

Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru Black Sea Defense & Aerospace 2026 și a reunit reprezentanți ai industriei de apărare, organizații de profil și camere de comerț, în vederea unui dialog deschis privind evoluția sectorului și oportunitățile de dezvoltare.

Potrivit descrierii de pe pagina Ministerului Apărării Naționale, Programul Security Action for Europe – SAFE reprezintă o oportunitate deosebită pentru România de a-și completa necesarul de capabilități al Armatei într-un mod accelerat, plecând de la Planul de Înzestrare al Armatei (PIAR) aprobat de CSAT și Parlament.

În 5 mai 2026, Guvernul a aprobat, prin Memorandum, semnarea Acordului de împrumut (Instrumentul ‘Acțiunea pentru securitatea Europei’ – SAFE) dintre Comisia Europeană și România, în valoare de 16,68 miliarde de euro, de către ministrul Finanțelor. După semnare, Acordul de împrumut va fi aprobat prin lege, conform legislației privind datoria publică.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ungaria va revizui extinderea centralei nucleare de la Paks, afirmă candidatul la funcția de ministru al economiei și energiei

Ungaria va revizui extinderea centralei nucleare de la Paks, afirmă candidatul la funcția de ministru al economiei și energiei

Ciucu spune că va fi necesară golirea lacului din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), pentru consolidarea malurilor

Ciucu spune că va fi necesară golirea lacului din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), pentru consolidarea malurilor