Bărbatul de 30 de ani care a rănit cu cuţitul un bătrân din Zalău, intrând în curtea acestuia şi agresându-l, a fost reţinut pentru tentativă de omor.
”În cursul serii, bărbatul de 30 de ani bănuit de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în vederea dispunerii altor măsuri preventive”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Incidentul a avut loc duminică după-amiază. Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 că un bărbat a intrat cu forţa într-o curte din municipiul Zalău şi a agresat fizic o persoană.
Poliţiştii au stabilit că un bărbat ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei unui alt bărbat, de 76 de ani, pe care l-ar fi agresat fizic folosind un cuţit. Ulterior, suspectul a plecat cu maşina într-o direcţie necunoscută.
Bărbatul de 76 de ani a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, dar viaţa sa nu era în pericol, arăta Poliţia.
Suspectul a fost prins în scurt timp, la domiciliul său din localitatea Sălaţig, fiind vorba despre un bărbat de 30 de ani.
Cercetările sunt continuate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru tentativă de omor.



