in ,

Sălaj: Șase mistreți au murit după ce au fost loviți de o mașină pe un drum național

Sălaj: Șase mistreți au murit după ce au fost loviți de o mașină pe un drum național

Șase mistreți au murit, marți seara, după ce au fost loviți de un autoturism pe drumul național DN 1H, între localitățile Vârșolț și Pericei, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați prin apel la 112, în jurul orei 20:02, cu privire la producerea evenimentului rutier.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna a reieșit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care conducea un autoturism din direcția Vârșolț spre Pericei, ar fi intrat în coliziune cu mai multe animale sălbatice care se aflau pe partea carosabilă.

‘În urma impactului, șase exemplare de animale sălbatice din specia mistreț au decedat’, se precizează în comunicatul IPJ Sălaj.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Animalele au fost preluate de un reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, iar polițiștii au întocmit documentele specifice în acest caz.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare

Siegfried Mureșan: Românii care muncesc cinstit în Germania merită respect, nu atacuri și discriminare