Salvamontiștii au intervenit în aproximativ 550 de misiuni de salvare de pe munte în luna august a acestui an, considerată drept perioada de vârf a sezonului turistic de vară, fiind salvate de pe munte peste 650 de persoane.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, pentru asigurarea unui răspuns operativ la situațiile de urgență, în august serviciile Salvamont au mobilizat zilnic, în medie, 650-700 de salvatori montani, aflați la datorie în cele mai frecventate zone turistice, în aproximativ 100 de baze, posturi și puncte medicale Salvamont permanente sau sezoniere.
‘În luna august 2026, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 542 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, cu 43 de intervenții mai puține decât în luna august 2025. În cadrul acestor acțiuni au fost salvate 667 de persoane, cu 34 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre persoanele asistate, 185 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau Serviciului de Ambulanță, cu 19 mai puține decât în august 2025; 65 de persoane au fost transportate cu ambulanțele Salvamont, cu opt mai puține decât în anul precedent; 25 de persoane au fost predate echipajelor elicopterelor SMURD-IGAV, cu șase mai puține decât în august 2025, iar 14 persoane și-au pierdut viața pe munte, cu una mai mult decât în august 2025’, se arată în postarea publicată miercuri.
În cazul persoanelor decedate, intervenția salvamontiștilor a constat în recuperarea acestora din zonele montane și transportul lor în vederea predării către serviciile de medicină legală.
‘Este important de subliniat că, în toate situațiile în care o persoană a fost preluată de salvamontiști cu funcții vitale prezente, aceasta a fost predată serviciilor medicale cu funcțiile vitale menținute, nefiind înregistrat niciun caz în care salvamontiștii să preia o victimă în viață și aceasta să ajungă la predarea către echipajele medicale fără funcții vitale’, mai menționează sursa citată.
Din totalul acțiunilor desfășurate în luna august, 491 de intervenții au avut loc în zona montană, fiind salvate 616 persoane, 44 de persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor în cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar șapte intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, unde salvamontiștii au fost solicitați datorită capacității lor de a utiliza mijloacele și tehnicile specifice de salvare în teren dificil.
În 12 intervenții au fost utilizate drone de căutare-salvare, iar în alte opt intervenții au fost folosiți câini de căutare Salvamont.
În paralel cu activitatea operativă, serviciile Salvamont România au continuat ‘Proiectul -1’, proiect de responsabilitate pe munte prin care salvatorii montani își propun, împreună cu turiștii și iubitorii muntelui, să facă cel mai mic pas posibil pentru reducerea numărului de accidente montane.
‘Obiectivul proiectului este simplu, dar extrem de important: mai puține accidente, mai puține persoane grav accidentate, mai puține intervenții pentru transport medical și, mai ales, mai puține vieți pierdute pe munte. De peste 25 de ani, numărul accidentelor montane a crescut constant și îngrijorător. Această evoluție reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga societate și impune intensificarea permanentă a activităților de prevenire și educare. În luna august 2026, chiar dacă obiectivul ‘-1′ nu a fost atins la toți indicatorii, majoritatea indicatorilor operaționali au înregistrat scăderi semnificative față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele ne încurajează să continuăm și să dezvoltăm permanent campaniile Salvamont România de prevenire a accidentelor montane. Din păcate, numărul deceselor înregistrate pe munte a crescut cu o persoană, acesta fiind singurul indicator major care a avut o evoluție negativă față de august 2025’, mai transmit reprezentanții Salvamont România.
În luna august au fost înregistrate 1.984 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații despre zona montană.


