41,7% dintre părinții români care lucrează în străinătate intenționează să revină definitiv în România în următorii ani, iar peste o treime dintre aceștia afirmă că relația cu propriul copil a devenit mai distantă, potrivit unei cercetări realizate de Salvați Copiii România, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Cercetarea a fost realizată în perioada septembrie-octombrie, în rândul părinților din diaspora, în cadrul proiectului ‘Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe’, informează Salvați Copiii într-un comunicat transmis vineri.
Întrebați ce consideră că îi lipsește cel mai mult copilului în relația cu ei, 40,5% dintre părinți au indicat timpul petrecut împreună, iar 31,3% dragostea și afecțiunea manifestate direct. Alți 14% au menționat absența de la momentele importante din viața copilului, în timp ce 6% au indicat lipsa sprijinului în problemele cotidiene. Doar 2% consideră că absența lor nu creează niciun gol în relația cu copilul.
Răspunsurile evidențiază faptul că părinții resimt în special consecințele emoționale și afective ale separării, aspect reflectat și de răspunsurile libere oferite în cadrul cercetării.
În ceea ce privește capacitatea de a le oferi copiilor sprijin emoțional de la distanță, doar 39% dintre respondenți consideră că reușesc acest lucru. În schimb, 21% spun că nu pot asigura un astfel de sprijin, iar 40% au o poziție neutră. Totodată, 43% afirmă că reușesc să fie alături de copii în momentele importante ale vieții lor, chiar dacă se află în străinătate. De asemenea, 15% spun că propriul copil nu apelează la ei atunci când are nevoie de sprijin.
Mai mult de jumătate dintre părinții respondenți (54,2%) spun că nu sunt în contact direct cu școala sau grădinița copilului. În privința implicării în viața copilului, cercetarea identifică și situații în care părinții declară că se implică în mică măsură sau deloc, chiar dacă, în ansamblu, părinții declară că rămân implicați în deciziile importante privind copilul: 15% în deciziile privind educația sau școala și 17% în deciziile privind sănătatea copilului; 23% în alegerea activităților extrașcolare și 22% în discuțiile despre prieteni și relațiile copilului cu ceilalți.
Principalele obstacole în calea unei implicări mai mari în viața copilului sunt distanța fizică (79,3%), programul de muncă (55,8%) și costurile deplasărilor în România (48,6%).


