Salvaţi Copiii: În România, un copil din cinci de vârstă şcolară nu merge la şcoală/ Foamea şi sărăcia scad performanţele

Un copil român din cinci de vârstă şcolară nu finalizează învăţământul obligatoriu la timp, iar diferenţa de performanţă şcolară în rândul elevilor din familiile afectate de sărăcie faţă de ceilalţi copii este una dintre cele mai ridicate din lume, arată organizaţia Salvaţi Copiii. De altfel, aproape doi din cinci copii români trăiesc în risc de sărăcie sau de excluziune socială.

La 100 de ani de la adoptarea internaţională a Declaraţiei de la Geneva privind Drepturile Copilului, Organizaţia Salvaţi Copiii România dă voce grijilor copiilor vulnerabilizaţi de sărăcie, război sau risc climatic din întreaga lume. Declaraţia, redactată de Eglantyne Jebb, fondatoarea Organizaţiei Salvaţi Copiii, a stipulat că fiecare copil are drepturi fundamentale la viaţă, dezvoltare, asistenţă, ajutor şi protecţie, însă, în ciuda progreselor realizate în ultimul secol, astăzi drepturile copiilor sunt erodate şi inegalitatea creşte.

Potrivit organizaţiei, la nivel mondial, un miliard de copii trăiesc în sărăcie extremă, se confruntă cu foame acută, inegalitate şi discriminare. Un copil din şase creşte în conflict, pierzându-şi casa, persoanele dragi şi, în multe cazuri, viaţa. Aproape fiecare copil din lume este afectat de cel puţin un pericol climatic, deşi copiii sunt cei mai puţin responsabili pentru criza climatică. 

”La un secol de la primele eforturi de a proteja drepturile copiilor, ne confruntăm cu o realitate dureroasă în România: aproape jumătate dintre copiii noştri trăiesc în sărăcie şi riscă excluziunea socială şi nu se bucură de educaţie de calitate. Este o situaţie inacceptabilă care necesită o evaluare onestă a modului în care autorităţile au înţeles de-a lungul timpului să respecte drepturile copilului. Ar trebui să pornim de la principiul fundamental că fiecare copil merită şansa de a-şi atinge potenţialul maxim, indiferent de circumstanţele în care s-a născut”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Conform organizaţiei, inechitatea este prezentă în viaţa copiilor români încă de la naştere: aproape jumătate dintre naşterile la mamele sub 15 ani din Europa sunt înregistrate în ţara noastră, una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt fiind sărăcia. România continuă să deţină o poziţie nedorită în topul ţărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalităţii infantile, cu o rată de 5,7 la mie (în anul 2022), peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani.

Aproape doi din 5 copii români cresc în risc de sărăcie sau de excluziune socială.

Un copil român din cinci de vârstă şcolară nu frecventează şcoala, în timp ce unu din cinci copii nu reuşeşte să finalizeze învăţământul obligatoriu la timp. 

”Îngrijorător rămâne faptul că, deşi cei mai mulţi dintre copii (65%) pot recunoaşte un abuz, doar 1 din 3 se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă. Jumătate dintre elevii din şcolile din România declară că sunt victime ale bullying-ului în mod constant. Procentul elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022, conform studiului Salvaţi Copiii. Iar unu din cinci copii români nu ajunge să finalizeze şcoala la timp, România fiind statul membru al UE cu cel mai scăzut nivel de participare în educaţie la vârsta finalizării învăţământului obligatoriu (78,1%)”, explică Salvaţi Copiii.

În ultimii 10 ani, arată datele Salvaţi Copiii România, procentul copiilor care admit că ştiu cui să ceară ajutorul într-o situaţie de risc a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau al producerii de materiale cu conţinut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4.7 puncte procentuale) şi în cazul abuzului sexual (cu 3.4 puncte procentuale).

Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunităţile legate de educaţie (26,3%) şi nemulţumirea sau neîncrederea faţă de condiţiile de viaţă din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Salvaţi Copiii România. Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăţi este relevant şi atunci când copiii admit că, în faţa unei situaţii de abuz, doar puţin peste o treime se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă.

De 34 de ani, Salvaţi Copiii România construieşte programe sociale, politici publice şi practici solide în beneficiul copilului din România. Peste 3.800.000 de copii au fost implicaţi în programele şi campaniile Organizaţiei Salvaţi Copiii.

”Am pledat vinovat pentru că am făcut jurnalism”, declară Julian Assange la Consiliul Europei şi acuză cu pumnul ridicat SUA de persecuţie

AEP a demarat o campanie de promovare a modalităţilor de exercitare a votului la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, în nouă dintre principalele aeroporturi internaţionale din ţară şi prin intermediul canalelor de comunicare tradiţionale