Samsung ar putea integra AI-ul Perplexity

Dispozitivele Samsung ar putea dispune pe viitor de inteligenţa artificială dezvoltată de Perplexity, dacă negocierile dintre cele două companii se vor concretiza.

Perplexity şi Samsung negociază zilele acestea o înţelegere, conform surselor citate de Bloomberg, care s-ar putea concretiza pe viitor în integrarea AI-ului dezvoltat de Perplexity pe dispozitivele Samsung.

Printre altele, Samsung va preinstala aplicaţia Perplexity pe smartphone-urile sale şi va adăuga AI-ul Perplexity ca opţiune de căutare în browser-ul web pe care-l dezvoltă.

În urma înţelegerii, care încă nu a fost oficial anunţată, Perplexity ar urma să devină asistentul implicit pe smartphone-urile Samsung începând cu seria Galaxy S26, care va fi lansată în prima parte a anului viitor.

Samsung ar urma să devină şi unul dintre cei mai mari investitori în Perplexity, startup care este pe punctul de a atrage o finanţare de 500 de milioane de dolari la o evaluare de 14 miliarde de dolari.

Compania coreeană, care este unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai Google, de unde preia inclusiv AI-ului Gemini, ar urmări să-şi reducă dependenţa de gigantul american.

Pentru Perplexity, ar fi cea mai importantă înţelegere de până acum, după cea cu Motorola.

IATA: Producţia de combustibil sustenabil pentru aviaţie se va dubla în 2025

Ce spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre adaptarea României la schimbările climatice