Zeci de europarlamentari au cerut joi Uniunii Europene să oblige compania Meta să implementeze de asemenea în blocul comunitar măsurile de protecție a minorilor pe care s-a angajat să le pună în aplicare în Statele Unite pentru a închide un proces istoric, relatează AFP.
Societatea americană Meta, proprietară a rețelelor de socializare Facebook și Instagram, a încheiat în august un acord valabil în aproximativ 50 de state și teritorii ale SUA, prin care s-a angajat ca, pe lângă o plată de 17 miliarde de dolari, să limiteze utilizarea rețelelor sale sociale la două ore pe zi pentru cei sub 18 ani și să le blocheze acestora accesul în timpul nopții, între orele 0:00 și 6:00. Doar un părinte al minorului va putea să relaxeze aceste restricții.
Dar acest angajament se aplică numai în statele americane semnatare ale acordului, care precizează faptul că înțelegerea nu creează niciun precedent în altă parte a Statelor Unite ”și nici în vreo jurisdicție internațională”.
Această limitare nemulțumește aproximativ 50 de europarlamentari, în frunte cu eurodeputata franceză Stephanie Yon-Courtin, membră a grupului liberal Renew, care au cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să forțeze Meta să implementeze o înțelegere de același fel și în UE.
”Copiii europeni nu sunt mai puțin importanți decât cei americani” și ”ar fi inacceptabil ca minorii europeni să fie mai puțin protejați”, motivează acești europarlamentari, proveniți din mai multe grupuri politice pro-europene, atât de dreapta cât și de stânga.
Aceștia și-au manifestat indignarea că Meta a contestat concluziile preliminare ale unei anchete a Comisiei Europene, care i-a impus în iulie să modifice interfețele Facebook și Meta, despre care executivul comunitar a estimat că provoacă dependență, modificare pe care Meta tocmai s-a angajat să o implementeze în Statele Unite.
Aceiași eurodeputați au sugerat inclusiv ca Bruxelles-ul să ceară justiției europene, ”dacă va fi necesar”, să blocheze temporar accesul la Facebook și Instagram în UE până când compania americană se conformează solicitărilor formulate de ei.
O astfel de suspendare ar fi o măsură extremă și fără precedent, dar este prevăzută ca ultimă soluție de Regulamentului european privind Serviciile Digitale (DSA).
Și Comisia Europeană a deplâns, tot joi, că Meta nu a propus ‘nimic satisfăcător’ pentru a închide ancheta deschisă de UE privind protecția minorilor pe Facebook și Instagram, potrivit unui purtător de cuvânt comunitar, Thomas Regnier.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a contestat ideea că ancheta sa care vizează Meta a fost prea lentă, subliniind că procesul din SUA a fost deschis abia după trei ani de proceduri și că angajamentele asumate de această companie în SUA vor fi implementate progresiv pe parcursul a zece ani.
”Noi am reușit să ajungem la concluzii preliminare similare în numai doi ani”, a adăugat același purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Vom aplica legile noastre cu rigurozitate” și ”nu ne vom mulțumi doar cu una sau două măsuri de protecție”, a mai spus acesta.
Ancheta preliminară a Comisiei Europene a concluzionat în iulie că designul Instagram și Facebook provoacă ”dependență” și încalcă DSA, acuzând Meta că nu a evaluat în mod adecvat riscurile pe care anumite funcții – cum ar fi derularea infinită, redarea automată, notificările push și sistemele de recomandări personalizate – le prezintă pentru bunăstarea fizică și mentală a utilizatorilor, inclusiv a copiilor și a adulților vulnerabili.
Meta riscă o amendă de până la 6% din cifra sa de afaceri globală anuală dacă raportul definitiv va confirma constatările preliminare din iulie, amendă care ar putea depăși 11 miliarde de euro.


