in ,

Săptămâna europeană 29 iunie – 3 iulie 2026

Săptămâna europeană 29 iunie – 3 iulie 2026

Irlanda a preluat președinția rotativă a Consiliului UE (1 iulie-31 decembrie 2026), aprobarea rezoluției privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării (2026-2030), acord definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind IA, Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană au câștigat Premiul Ombudsmanului pentru bună administrare 2026, la categoria ‘excelență în administrație deschisă’, pentru instrumentul UE Law Tracker, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarul pentru extindere, Marta Kos, s-au întâlnit cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, la Erevan, inaugurarea interconexiunii electrice dintre Spania și Portugalia, adoptarea unui pachet financiar care stabilește dispozițiile bugetare care se vor aplica Muntenegrului în momentul aderării sale la UE, se află printre evenimentele perioadei menționate.

Consiliul Uniunii Europene
Irlanda a preluat la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului UE, pe care o va deține până la 31 decembrie 2026. Sub deviza ‘Putere în unitate’, Irlanda se va concentra asupra temelor principale ale competitivității, valorilor și securității. Este a opta oară când Irlanda deține președinția Consiliului. În acest scop, președinția va promova foaia de parcurs ‘O Europă, o Piață’, convenită de Consiliu, Comisia Europeană și Parlamentul European, cu obiectivul de a crește productivitatea și de a consolida poziția globală a economiei europene. Printre priorități se numără simplificarea reglementărilor pentru a reduce sarcinile administrative și a accelera dezvoltarea infrastructurii strategice, a energiei curate și a locuințelor accesibile, se arată pe https://www.consilium.europa.eu/.

Consiliul a aprobat, pe 29 iunie, rezoluția privind al doilea ciclu al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării spațiului european al educației (2026-2030), ce stabilește programul de lucru pentru cooperarea la nivelul UE în domeniul educației și formării pentru următorii cinci ani. Aceasta actualizează două rezoluții aprobate de Consiliu în 2021 în legătură cu cadrul strategic și structura sa de guvernanță, potrivit https://www.consilium.europa.eu/.

Rezoluția include un set actualizat de șase priorități strategice în domeniul educației și formării: competențele în materie de alfabetizare, matematică și științe pentru toți; dezvoltarea competențelor digitale și a educației civice; transformarea învățării pe tot parcursul vieții și a mobilității într-o realitate pentru toți; îmbunătățirea atractivității, a competențelor și a motivației în profesia de cadru didactic și formator; promovarea unei educații și formări profesionale (EFP) europene atractive și caracterizate prin excelență; promovarea unui învățământ superior european competitiv.

Pe 29 iunie, Consiliul și-a dat acordul definitiv asupra unui nou regulament menit să raționalizeze și să simplifice anumite norme privind inteligența artificială (IA). Noul act legislativ face parte din așa-numitul pachet legislativ ‘Omnibus VII’ din agenda de simplificare a UE. Noul act legislativ adaugă o nouă dispoziție în Regulamentul privind IA, care interzice practicile IA referitoare la generarea de conținut sexual și intim neconsensual sau materialele care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor. Sistemele de IA care generează imagini cu nuduri ale unor persoane reale sau care suprimă hainele din fotografii existente pentru a dezvălui părți intime vor fi interzise începând cu luna decembrie a acestui an. De asemenea, textul clarifică competențele Oficiului pentru IA în ceea ce privește supravegherea sistemelor de IA bazate pe modele de IA de uz general în cazul în care modelele și sistemele respective sunt dezvoltate de același furnizor, prin enumerarea excepțiilor pentru care rămân competente autoritățile naționale, inclusiv autoritățile de aplicare a legii, autoritățile de gestionare a frontierelor, autoritățile judiciare și instituțiile financiare, conform https://www.consilium.europa.eu/.

Pe 30 iunie, Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană au câștigat Premiul Ombudsmanului pentru bună administrare 2026, la categoria ‘excelență în administrație deschisă’, pentru instrumentul lor EU Law Tracker. Premiul recompensează proiectele instituțiilor, organelor sau agențiilor UE care susțin și promovează o cultură a bunei administrări în UE și au un impact pozitiv asupra vieții cetățenilor. Monitorul legislației, lansat de cele trei instituții în cooperare cu Oficiul pentru Publicații, este un instrument online ușor de utilizat, care reunește într-un singur loc principalele informații legislative. Acesta le permite cetățenilor să urmărească procesul legislativ al UE de la început până la sfârșit, prin intermediul unui calendar ușor de utilizat, cu acces direct la documentele conexe. Monitorul legislației demonstrează angajamentul Uniunii Europene în favoarea unui proces de legiferare transparent, deschis și accesibil, se arată pe https://www.consilium.europa.eu/

Începând de la 30 aprilie 2024, versiunea pilot a instrumentului EU Law Tracker asigură o acoperire completă a procedurilor legislative ordinare, care constituie principala modalitate de adoptare a actelor legislative ale UE. Acesta oferă o funcție de căutare personalizabilă, precum și actualizări în timp real cu privire la ultimele evoluții și la documentele publicate recent. EU Law Tracker include, de asemenea, instrumentul Joint Declaration Tracker, care urmărește propunerile din cadrul procedurii legislative ordinare ce intră sub incidența Declarației comune privind prioritățile legislative pentru 2026. În urma ultimelor îmbunătățiri și actualizări, instrumentul este acum pe deplin operațional.

Comisia Europeană
Pe 2 iulie, la Erevan, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu comisarul pentru extindere, Marta Kos, s-au întâlnit cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Cu acest prilej, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: ‘Recentele alegeri au demonstrat forța democrației din Armenia. Poporul armean a ales reforma și un parteneriat mai strâns cu Uniunea noastră. Nicio țară nu ar trebui să fie presată pentru o alegere suverană. Acesta este motivul pentru care UE își intensifică eforturile, cu 52 de milioane euro și cu un acces fără tarife propus pentru 80 % din exporturile Armeniei către UE. Armenia poate conta pe noi’, conform https://enlargement.ec.europa.eu/.

Relațiile UE cu Armenia se bazează pe Acordul de parteneriat cuprinzător și consolidat UE-Armenia (CEPA), în vigoare din 2021, și pe Agenda strategică pentru parteneriatul UE-Armenia, convenită în 2025. Prin intermediul APCC, Armenia s-a angajat să realizeze o agendă de reforme cuprinzătoare, bazată pe democrație, transparență și statul de drept. În septembrie 2024, UE a lansat un dialog cu Armenia privind liberalizarea vizelor pentru a sprijini obiectivul țării de a realiza un regim de călătorie fără viză cu UE.

În decembrie 2025, Consiliul de parteneriat UE-Armenia a adoptat Agenda strategică pentru parteneriatul UE-Armenia. Aceasta a fost urmată, în mai 2026, de primul summit UE-Armenia de la Erevan, care s-a axat pe consolidarea cooperării bilaterale, în special în domeniile conectivității, energiei, transporturilor și transformării digitale.

UE va sprijini proiectele din domeniul transporturilor, al energiei și al conectivității digitale care vor contribui la deblocarea beneficiilor economice ale unei păci durabile în regiune și vor încuraja cooperarea dintre cetățenii săi. Acest angajament se bazează pe lansarea recentă a Platformei interregionale pentru conectivitate și a pachetului UE privind conectivitatea pentru pace, în valoare de până la 200 de milioane euro, în proiecte de conectivitate pentru Caucazul de Sud, care are potențialul de a mobiliza investiții publice și private în valoare de până la 2 miliarde euro.

Măsurile comerciale autonome vor liberaliza aproximativ 80% din exporturile armene către UE. Măsurile vizează sprijinirea exportatorilor armeni în diversificarea către piața UE, inclusiv în sectoarele afectate de recentele restricții comerciale impuse de Rusia. Odată adoptate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene, aceste măsuri temporare vor asigura un acces îmbunătățit al mărfurilor armene pe piața UE.

În urma anunțului președintei von der Leyen privind un pachet de sprijin în valoare de 52 de milioane euro pentru Armenia la începutul lunii iunie, UE a plătit 34 de milioane euro în termen de două săptămâni. Restul de 18 milioane euro vor fi eliberate în curând, aducând sprijinul financiar total pentru Armenia la 288 de milioane euro. Această finanțare sprijină diversificarea comerțului Armeniei prin consolidarea capacității de export, a infrastructurii, a indicațiilor geografice și prin facilitarea unui acces mai larg la piața UE.

Comisia Europeană a salutat, pe 2 iulie, inaugurarea interconexiunii electrice dintre Spania și Portugalia, potrivit https://energy.ec.europa.eu/. Punerea în funcțiune a acestui nou proiect de infrastructură între nordul Portugaliei și Galicia, în nord-vestul Spaniei, marchează o etapă-cheie în domeniul energiei. Proiectul crește capacitatea transfrontalieră de energie electrică cu 1 000 MW, ajungând la 4 200 MW din Spania în Portugalia și la 3 500 MW din Portugalia în Spania. Interconectarea reprezintă o consolidare importantă a ambelor sisteme, sporind eficiența și facilitând integrarea mai multor surse regenerabile de energie – estimată la încă 281 GWh pe an, cu reducerea ulterioară a emisiilor de CO2 cu 113 000 de tone pe an. Acest proiect, realizat de operatorii de transport și de sistem (OTS) din Spania, Red Eléctrica și Portugalia, REN, va sprijini independența energetică în ambele țări, contribuind în același timp la finalizarea uniunii energetice. Acest jalon subliniază importanța unei acțiuni coordonate a UE, în special prin intermediul Grupului la nivel înalt pentru interconexiunile din Europa de Sud-Vest (HLG-SWE), și adaugă elemente suplimentare în vederea atingerii obiectivului UE de interconectare electrică de 15 % până în 2030.

Pe 30 iunie, Comisia Europeană a adoptat un pachet financiar care stabilește dispozițiile bugetare care se vor aplica Muntenegrului în momentul aderării sale la Uniunea Europeană. Muntenegru înregistrează progrese în procesul de aderare, iar prezenta propunere marchează un pas semnificativ pe calea aderării țării la Uniune, în urma celui mai recent acord al statelor membre de a începe elaborarea tratatului de aderare. Pachetul se încadrează în capitolul 33 – Dispoziții financiare și bugetare – al negocierilor de aderare a Muntenegrului, potrivit https://enlargement.ec.europa.eu/.

Președinta von der Leyen a declarat: ‘Pachetul de astăzi reprezintă un alt pas concret către viitorul Muntenegrului în Uniunea noastră. Pregătim Muntenegrul, statele membre și instituțiile noastre. Pentru că extinderea reușește atunci când este un proiect european comun, construit pe merit, angajament și încredere.’

Acest pachet este conceput pentru a asigura participarea deplină a Muntenegrului la politicile și bugetul UE – atât în calitate de beneficiar, cât și în calitate de contribuitor. Scopul său este de a preveni perturbările finanțării și de a reduce la minimum sarcina administrativă inutilă. Toate implicațiile financiare prezentate în pachet se bazează pe propunerea Comisiei privind bugetul pe termen lung al UE din 16 iulie 2025.

Negocierile de aderare cu Muntenegru au început la 29 iunie 2012. Până în prezent, au fost deschise negocieri de aderare cu privire la toate cele 33 de capitole ale legislației și standardelor UE, dintre care 16 sunt închise provizoriu. În mai 2026, a fost înființat un grup de lucru ad-hoc al Consiliului responsabil cu elaborarea Tratatului de aderare cu Muntenegru.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cristian Pandel, CEO Christian Tour: Scăderea preţului petrolului se va reflecta în ofertele pentru sezonul următor şi chiar în preţul unor bilete puse în vânzare în lunile următoare

Cristian Pandel, CEO Christian Tour: Scăderea preţului petrolului se va reflecta în ofertele pentru sezonul următor şi chiar în preţul unor bilete puse în vânzare în lunile următoare

FBI și CISA atenționează asupra unei campanii de phishing, ce vizează utilizatorii unor platforme de comunicare (DNSC)

FBI și CISA atenționează asupra unei campanii de phishing, ce vizează utilizatorii unor platforme de comunicare (DNSC)