Săptămâna Protecţiei Civile – 240.000 de persoane au participat la exerciţii privind comportamentul în caz de cutremur

El a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că alte 126.000 de persoane au participat la peste 500 de instruiri privind tehnicile de acordare a primului ajutor.

Potrivit şefului DSU, 7.001 sirene au fost testate, aproximativ 800 (11,6%) dintre acestea nu au funcţionat, iar autorităţilor care răspund de ele li se va solicita repararea lor. Raed Arafat a menţionat că, în 2024, 13% dintre sirene nu au funcţionat.

Totodată, Salvamont a derulat activităţi de informare a populaţiei în zonele turistice montane şi a organizat expoziţii tehnice.

De asemenea, Raed Arafat a informat că a fost lansată a doua ediţie a campaniei „Detector pentru viaţă”, în cadrul căreia urmează să fie montate 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon în 20 de judeţe.

El a mai declarat că, printre activităţile derulate în Săptămâna Protecţiei Civile, se numără „Maratonul Resuscitării”, prin care peste 17.000 de persoane au urmat un curs de prim ajutor în diferite zone în ţară.

Raed Arafat a mai anunţat că a fost lansat noul site al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care poate fi accesat la adresa dsu.mai.gov.

„În 2022 avem patru mari programe de investiţii pentru consolidare de risc seismic, fiecare dintre ele introducând nu numai noţiuni noi, dar şi metode şi posibilităţi de finanţare pe clădiri publice şi pe blocuri de locuinţe. (…) Avem un buget record în 2025, pe care nu l-a mai avut România pe consolidare de risc seismic. (…) 7,6 miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste un miliard şi jumătate de euro disponibili pentru a încheia contracte de finanţare cu autorităţile locale şi institutiile publice pentru lucrări de consolidare şi 820 de milioane de lei credite bugetare, o sumă record pe care o avem pentru a plăti execuţie de lucrări”, a subliniat ministrul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, Cseke Attila.

El a punctat că pe cele patru programe sunt 118 contracte de finanţare, ceea ce presupune tot atâtea clădiri.

VIDEO Crin Antonescu, reacție la comunicatul spionilor ruși: Georgescu e candidatul Rusiei. România, ca și întreaga Europă, vor fi într-o fragilitate extremă

Discursul lui Trump în Congres – Casa Albă trebuie să desemneze un președinte de rezervă