Sărbătoare la Guvern după aderarea României la Schengen: ‘Economia va avea foarte mult de câștigat’ / ‘România devine mai competitivă’

„Românii nu vor mai sta la cozile din vămile de trecere spre Ungaria sau Bulgaria. Dar mai mult decât atât economia românească va avea foarte mult de câştigat. Devenim mai competitivi pentru că vor scădea costurile generate de aşteptarea în vamă. Mai demult dădeam exemplu că fiecare autoturism marca Dacia sau Ford este mai scump cu 100 de euro din cauza staţionării în vamă”, a scris, joi, ministrul Economiei pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, el a precizat că România va câştiga mai mulţi turişti.

„Vom câştiga cu certitudine mai mulţi turişti care vor vizita România. Datele statistice din Croaţia arată acest lucru. Dar cei mai câştigaţi vor fi românii atunci când vor circula cu maşina în condiţii civilizate spre şi dinspre Uniunea Europeană”, a mai precizat Oprea.

Ministrul Marcel Boloș: ‘România devine mai competitivă’

Intrarea României în Schengen reprezintă un moment care schimbă regulile jocului pentru economia noastră, a afirmat, joi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Eliminarea graniţelor terestre nu înseamnă doar o formalitate administrativă. E un moment care schimbă regulile jocului pentru economia noastră. De ce? Fiecare oră pierdută la graniţă reprezintă costuri suplimentare. Odată cu eliminarea controalelor, transportatorii vor economisi milioane de euro anual, iar produsele româneşti vor ajunge mai rapid şi la costuri mai mici pe rafturile din Europa. Simplu spus, România devine mai competitivă într-o piaţă europeană extrem de dinamică. Pentru companii, mesajul este clar: România este acum un punct strategic în lanţurile de aprovizionare europene. Firmele care au ezitat până acum să investească aici vor vedea această schimbare ca pe un semnal puternic de stabilitate şi deschidere”, a scris Boloş, joi, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului Finanţelor, regiunile de graniţă devin adevărate huburi economice. Fără controale birocratice, comerţul local va creşte, iar colaborările transfrontaliere vor genera locuri de muncă şi creştere economică.

„Intrarea în Schengen nu e doar o reuşită diplomatică – e o oportunitate reală: mai multe afaceri prospere, mai multe locuri de muncă, mai multe investiţii. De acum, România poate juca în prima ligă a Europei economice. Schengen înseamnă viteză, eficienţă şi şansa de a ne face vocea auzită într-o Europă fără graniţe. Felicitări şi mulţumiri tuturor celor care au făcut acest lucru posibil!”, a mai scris Boloş.

Ministrul Energiei salută decizia Consiliului JAI

Decizia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne privind aderarea şi cu graniţele terestre la Spaţiul Schengen este un succes al României şi al românilor, al decidenţilor de la toate nivelurile statului, şi este foarte bună pentru economie, ţara noastră meritând de mult timp această poziţie, a transmis, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

„Salut decizia Consiliului JAI privind aderarea României şi cu graniţele terestre la Spaţiul Schengen, dar spun ferm că ţara noastră merita de mult timp această poziţie. Este suficient să ne întoarcem ani de zile în urmă, pentru a vedea poziţiile Comisiei Europene în acest sens. Faptul că unii au decis să blocheze ceea ce este un proiect european din motive de politică internă este de neînţeles – este una dintre cauzele care alimentează populismul şi extremismul la nivel european”, a notat ministrul.

Potrivit acestuia, este nevoie de mai multă solidaritate între statele membre ale UE, pentru că doar aşa se va întări la nivelul societăţilor europene sentimentul apartenenţei la un proiect comun.

„Şi am tot spus aceste lucruri în ultima perioadă. Nu este vorba doar despre Schengen, este vorba şi despre situaţia interconectărilor, ca un alt exemplu. Lipsa acestora generează probleme importante cu preţurile în statele din Estul Uniunii Europene, aşa cum este şi România, deşi noi ne-am respectat toate angajamentele privind dezvoltarea acestor interconectări, cu toate ţările vecine. Decizia de astăzi este un succes al României şi al românilor, al decidenţilor de la toate nivelurile statului român, şi este foarte bună pentru economie. Câştigul timpului înseamnă câştig pentru dezvoltare economică. Felicit pe cei care, în ultimele săptămâni, au fost implicaţi vizibil într-un proces diplomatic foarte complex, menit să evite alte surprize neplăcute. Am văzut că, şi în ultimul ceas, ‘lideri’ din alte ţări au vrut să ne pună piedică. Pentru că scopul acestor oameni este să distrugă încrederea în proiectul european. Nu trebuie să îi lăsăm! România trebuie să fie puternică, în UE şi în NATO”, a mai scris şeful de la Energie.

Ministrul Odobescu: Aderarea deplină a României la Schengen – o decizie mult aşteptată în beneficiul cetăţenilor şi economiei

Aderarea deplină a României la spaţiul Schengen este „o decizie mult aşteptată în beneficiul cetăţenilor şi economiei”, a afirmat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

„România este membru deplin Schengen! Controalele la frontierele terestre vor fi ridicate începând cu 1 ianuarie 2025 – o decizie mult aşteptată în beneficiul cetăţenilor şi economiei României. Eforturile îndelungate ale României au fost recunoscute şi răsplătite”, a scris şefa diplomaţiei române, pe platforma X.

Ea i-a felicitat pe cei implicaţi în acest proces din ministerele de Externe şi Interne.

„Aderarea României la spaţiul Schengen a fost realizată cu eforturi deosebite, mulţumiri speciale colegilor mei din centrala MAE, echipei Reprezentanţei Permanente a României, misiunilor diplomatice ale României şi colegilor mei din MAI! Profesionalismul şi devotamentul vostru au dus la finalizarea acestui obiectiv naţional”, a transmis Odobescu.

Miniştrii de Interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre, începând de la 1 ianuarie 2025.

Sursa: www.stiripesurse.ro

„Produs în Românie, prima emisiune locală lansată de Discovery

VIDEO Guvernul demarează 2 investiții cheie pentru București