Ortodoxe
Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu;
Sf. Sfințit Mc. Mochie preotul;
Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor
Greco-catolice
Sf. m. Mochie
Romano-catolice
Sf. Mamert, ep.
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit la Constantinopol în 30-31 august 2025 a decis canonizarea cuvioșilor români Dionisie (Ignat) de la Colciu și Petroniu (Tănase) de la Prodromu.
Ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul (Chilia ‘Sf. Gheorghe’, unde s-a nevoit, aparținea de mănăstirea athonită Vatoped) este 11 mai, iar ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Petroniu Prodromitul este 24 februarie.
Cuviosul Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din județul Botoșani, într-o familie de țărani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. A urmat doar școala primară, unde a fost mereu premiant, și câteva clase de școală profesională.
A ajuns în Sfântul Munte Athos când avea 17 ani, împreună cu fratele lui, monahul Ghimnazie.
Bucurându-se de-a lungul vieții de sfaturile duhovnicești ale unor părinți sporiți, ca Antipa Dinescu, Elisei Filibiu, Macarie Untan, Ioan Guțu și Dometie Trihenea, Cuviosul Dionisie a devenit unul dintre cei mai experimentați părinți duhovnicești din Sfântul Munte, deopotrivă pentru monahii români, greci sau de alte neamuri, dar și pentru miile de pelerini veniți din întreaga lume ca să găsească la Colciu liniște sufletească și sfat duhovnicesc.
Ieroschimonahul Dionisie Ignat Cuviosul Dionisie a trecut la cele veșnice în 28 aprilie/ 11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuți în Sfântul Munte. La înmormântarea sa a participat actualul rege Charles al III-lea al Marii Britanii.
* Sfântul Mucenic Mochie a fost preot în cetatea Amfipoli din Macedonia și a trăit în timpul împăratului roman, persecutor al creștinilor, Dioclețian (284-305).
Propovăduitor al Evangheliei, Sfântul Mochie defăima cu îndrăzneală închinarea la idoli a romanilor. Pentru că mustra rătăcirea închinării de idoli și propovăduia pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, a fost prins și judecat.
Întrebat de guvernator de ce nu se închină zeilor, așa cum face toată lumea, Sfântul Mochie răspunde hotărât: ‘Neștiutorule, cel ce nu cunoști adevărul, pentru ce întrebi de acelea pe care nu poți a le înțelege? Adună-ți întâi gândurile minții tale și cunoaște adevărul, că eu, învățând Sfânta Scriptură, am cunoscut cum că idolii păgânilor sunt diavoli și nădejdea cea către dânșii este deșartă’.
Guvernatorul spune: ‘Văd că ai învățat multe a grăi’, iar Mochie a zis: ‘Din multa noastră grăire se învață adevărul, pe care, ca să-l înțelegi, ascultă cele ce zic: ‘Zeii cărora vă închinați sunt diavoli muți și surzi”.
‘Jertfește zeilor ca să-ți dobândești viața ta, pe care singur de voie ai gândit să o pierzi’, poruncește demnitarul. Răspuns-a sfântul: ‘O, antipate, moartea cea pentru Hristos îmi este mie mare câștig!’. (‘Viețile Sfinților’)
A fost supus chinurilor fără de măsură, căci ‘antipatul, suflând cu mânie, a poruncit să spânzure pe Sfântul Mochie în pielea goală și cu unghii de fier să-i strujească trupul lui până la oase, de la cap până la picioare’, aruncat în temniță, scos iarăși la judecată și torturat, apoi a fost trimis la Bizanț, unde i s-a tăiat capul.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337), care prin semnarea Edictului de la Milan, în 313, a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor, a construit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Mochie, în care au fost așezate sfintele sale moaște.
* Sfinții Metodie și Chiril au fost doi frați originari din Tesalonic, care au devenit misionari creștini printre slavi și au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă. Tatăl lor, Leon, era un înalt demnitar administrativ și militar din cadrul Imperiului Bizantin. Datorită familiei nobile, cei doi frați au primit o educație aleasă.
Constantin a luat numele de Chiril cu puțin timp înainte de moarte, când a primit sfânta schimă. Despre numele lui Metodie nu se știe dacă era de botez sau de călugărie. (surse: https://basilica.ro; https://calendar.patriarhia.ro; vol. Viețile Sfinților)


