Ortodoxe
Sf. Cuvios Onufrie cel Mare și Petru Atonitul
Greco-catolice
Sf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru de la Athos
Romano-catolice
Presfânta Inimă a Lui Iisus
Sf. Gaspar, pr.
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 iunie.
Sfântul Onufrie s-a născut în Persia, în familia conducătoare, după multă rugăciune a părinților săi și a fost dus de prunc la mănăstire. A trăit la început într-o mănăstire cu viața de obște din ținutul Tebaida, în pustia Ermopole (Egipt).
Mic fiind, Onufrie obișnuia să meargă la trapeză și să ceară câte o bucățică de pâine, apoi se ducea în tinda bisericii, unde era zugrăvită icoana Născătoarei de Dumnezeu, care ținea pe mâinile ei pe Hristos. Se apropia de icoană, fiind fără de răutate, și cu neștiință vorbea cu pruncul Hristos zugrăvit pe icoană, spunându-i: ‘Și Tu ești mic precum sunt și eu, însă eu mă duc la trapeză, cer pâine la trapezar și mănânc, iar Tu nu mănânci niciodată. Pentru ce te chinuiești așa, nemâncând nimic? Iată, primește partea mea și mănâncă’. Iar pruncul Hristos cel închipuit pe icoană, ca și cum ar fi fost viu, întindea mânuța Sa și lua pâinea din mâinile lui Onufrie.
Aflând monahii din mănăstire despre o minune ca aceasta, s-au înspăimântat cu totul și l-au învățat pe trapezar să nu-i mai dea pâine lui Onufrie atunci când va cere, ci să-i spună să se ducă să ia de la cel căruia și el i-a dat de atâtea ori, adică de la Hristos.
Dimineața, venind Onufrie și cerând pâine după obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: ‘Du-te și tu de cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat tu de multe ori’. Pruncul, fiind flămând, s-a dus plângând către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a zis către pruncul Hristos, închipuit pe icoană: ‘Trapezarul nu voiește să-mi dea pâine de la el, și-mi este foame; dă-mi Tu de la Tine, că și eu Ți-am dat de multe ori!’.
Atunci, pruncul Hristos îndată i-a dat o pâine mare, frumoasă, curată albă ca zăpada și caldă. Pâinea era atât de mare, încât era cu neputință unui copil de șapte ani să o ducă cu ușurință. Onufrie, luând pâinea din mâinile lui Hristos, o ducea cu foarte mare greutate. Și venind cu ea la părintele, se lăuda zicând: ‘Iată, pruncul Hristos mi-a dat o pâine!’.
Iar avva, minunându-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toți monahii și le-a arătat acea pâine minunată. Apoi și Onufrie, fiind întrebat de ei, a spus că a luat acea pâine din mâinile lui Hristos însuși. Și toți au început a preamări cu mare glas pe Dumnezeu, Care a făcut niște minuni ca acestea prin pruncul Onufrie. După aceea, ei au împărțit pâinea în mai multe părți pentru binecuvântarea și sfințirea tuturor monahilor.
‘Onufrie, crescând cu niște sporiri de fapte ca acestea și cu dar de la Dumnezeu și de la oameni, a ajuns la vârsta și măsura faptelor bune, cea vrednică de a se sălășlui în pustie și a ieși la război împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți’. (Viețile Sfinților)
Sfântul Onufrie a părăsit așadar mănăstirea, retrăgându-se în pustie, unde a viețuit vreme de șaizeci de ani, nevăzând față omenească, hrănindu-se dintr-un finic (curmal), aflat în apropierea chiliei sale.
A fost întâlnit de Avva Pafnutie, în peregrinările acestuia pe la părinții pustiei, el a fost de față la moartea Sfântului Onufrie.
În timp ce învelea trupul Sfântului Cuvios Onufrie cu o parte din veșmântul său, Avva Pafnutie a văzut cum îndată a căzut coliba sfântului, s-a uscat finicul și a secat firul de apă care curgea acolo. (sursă: vol. Viețile Sfinților)
