in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 14 iulie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 14 iulie

Ortodoxe
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Greco-catolice
Sf. ap. Aquila, din cei 70; Sf. aep. Iosif Mărturisitorul

Romano-catolice
Sf. Camil de Lellis, pr.

Sfântul Apostol Achila este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 14 iulie.

‘Sfântul Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci de apostoli, a fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel și a fost pus episcop de acesta. El era de neam iudeu, din părțile Pontului, locuind în Italia cu femeia sa, Priscila, mai înainte de a crede ei în Hristos’. (Viețile Sfinților)

A fost hirotonit episcop de Sfântului Apostol Pavel.

În urma edictului dat în anul 49 de împăratul Claudiu împotriva iudeilor (Fap.18, 2-3), Sfântul Achila s-a refugiat, împreună cu soția sa, de la Roma la Corint.

Sfinții Achila și Priscila l-au însoțit pe Sfântul Pavel în călătoria sa misionară, îmbarcându-se pe o corabie care mergea spre Siria. Au ajuns împreună la Efes, unde cei doi soți au rămas.

S-au întors la Roma după moartea împăratului Claudiu.

Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns din nou în Corint, a scris de acolo Epistola sa către Romani, în care amintea de acești ucenici ai săi, despre care spunea: ‘Îmbrățișați pe Priscila și Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care și-au pus grumazul lor pentru viața mea și cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile dintre neamuri’ (Sf. Ap. Pavel, Romani, cap. 16; 3, 4).

După un timp cei doi s-au întors de la Roma în Efes, unde au rămas alături de Sfântul Apostol Timotei. Sfântul Achila a fost ucis de necredincioși și a aflat odihnă la ceruri.

Sfinții Achila și Priscila sunt prăznuiți împreună la 13 februarie, iar la 14 iulie este sărbătorit Sfântul Achila singur.

* Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749, în Naxos, localitate aflată în sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. În timpul școlii, pe care a făcut-o la Smirna, a devenit un bun cunoscător al scrierilor Sfinților Părinți, al aghiografiei și al dreptului canonic.

La 26 de ani, după câteva vizite în Sfântul Munte Athos, a intrat în monahism, la Mănăstirea Dionisiu. După doi ani de ascultare, a fost tuns rasofor și a primit numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar și citeț.

După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat și i-a cerut să corecteze și să pregătească pentru tipar ‘Filocalia’, lucrare enciclopedică privind viața spirituală și rugăciunea.

Sfântul Nicodim s-a retras din mănăstire într-o chilie, pentru a săvârși această lucrare. La fel a făcut și pentru alte scrieri, cum sunt ‘Everghetinos’ și ‘Tratatul despre Sfânta Împărtășanie’.

Auzind de Sfântul Paisie de la Neamț, care avea o mie de călugări în obștea monahală din Moldova, Sfântul Nicodim a pornit cu corabia spre această destinație. Dar, prin providența dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-și atingă scopul.

A înțeles din acesta întâmplare că Dumnezeu avea alt plan cu el și a mers să viețuiască într-o chilie din Capsala, unde a copiat o seamă de manuscrise pentru nevoile sale sufletești, dăruindu-se neîncetat rugăciunii.

S-a retras apoi într-o insulă aproape pustie lângă Eubeea, în anul 1782.

‘Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale – ‘Manualul sfaturilor bune’, sau ‘Paza celor cinci simțiri’, despre păzirea simțurilor și a gândurilor și despre activitatea minții. În vârstă de 32 de ani și singur, lipsit de cărți și notițe și neavând ca resurse decât bogăția imensei sale memorii și dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a tuturor învățăturilor spirituale ale Sfinților Părinți, arătate printr-un mare număr de citate, texte însoțite de referințe exacte. El învață cum se poate dezrobi mintea (nous) de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. În timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l războiască; dar el își păzea mintea și nu-și ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase’. (Viețile Sfinților)

Sfântul Nicodim a tradus o antologie a Sfintelor Canoane, operă pe care a numit-o ‘Pidalion’. Această lucrare a fost editată prima dată la Leipzig, în anul 1800. A redactat, după doi ani de muncă, ‘Sinaxarul’, care cuprinde toți sfinții Bisericii.

A trecut la cele veșnice pe 14 iulie 1809. Tomosul de canonizare al Sfântului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I împreună cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955. (sursă: vol. Viețile Sfinților)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

De ziua sa naţională, Franţa luptă pentru un loc în finala Cupei Mondiale. Campioana europeană Spania, adversara din penultimul act

De ziua sa naţională, Franţa luptă pentru un loc în finala Cupei Mondiale. Campioana europeană Spania, adversara din penultimul act

Şeful Microsoft, avertisment legat de AI

Şeful Microsoft, avertisment legat de AI