Ortodoxe
Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
Greco-catolice
Sf. m. Chiriac și mama sa Iulita
Romano-catolice
Ss. Bonaventura, ep. înv.; Vladimir
Sfântul Mucenic Chiric și mama sa, Sfânta Mucenică Iulita, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 15 iulie.
Sfânta Iulita a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), în cetatea Iconiei; văduvă, a rămas cu un fiu în vârstă de trei ani, Chiric.
‘În cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tânără, de neam bun, anume Iulita. Ea se trăgea din seminția împăraților Romei și era creștină cu credința. Petrecând puțin timp cu un bărbat legiuit, a zămislit și a născut de la dânsul un prunc de parte bărbătească. Apoi a rămas văduvă. Pruncul ce l-a născut, l-a luminat cu Sfântul Botez și i-a dat numele de Chiric’. (Viețile Sfinților)
Sfânta se refugia dintr-o provincie în alta a imperiului și din cetate în cetate în fața persecutorilor, funcționari imperiali care dezlănțuiseră teroarea împotriva creștinilor. Avea cu ea copilul, pe Sfântul Chiric, și era însoțită de două slujnice mai apropiate.
Căci ea ‘și-a lăsat toată averea sa și toată frumusețea lumii acesteia, casa, rudele, robii, slava deșartă, pentru dragostea lui Hristos și, luând pe fiul său, Chiric, care era de trei ani, și două roabe credincioase, au ieșit noaptea din cetatea Iconiei și au plecat în străinătate, aducându-și aminte de ceea ce s-a zis în Scriptură: Aici nu avem cetate stătătoare, ci să căutăm pe cea viitoare’. (Viețile Sfinților)
A fost prinsă până la urmă în Tars, unde, adusă la interogatoriu, a mărturisit credința creștină.
Sfânta Iulita a fost chinuită cu cruzime, iar copilul, încercând să se elibereze din brațele demnitarului care ordonase torturarea mamei sale, striga că și el este creștin. Atunci a fost aruncat pe treptele de piatră. S-a zdrobit în cădere și a umplut tot locul acela de sânge, dându-și sufletul său în mâna lui Dumnezeu, încunându-se ca mucenici.
* Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei, a fost nepot al Sfintei împărătese Olga
‘Marele Vladimir, domnul Kievului și singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor și al Sfintei Olga și strănepotul lui Ruric, cel chemat de nemți la domnia Rusiei, care își trăgea seminția sa de la August, Cezarul Romei’. (Viețile Sfinților)
Cât a fost în neștiință de Dumnezeu și în păgânătate, Vladimir a dus cu vitejie multe războaie, s-a făcut însă vinovat de ucidere de frate, multe vărsări de sânge, de închinări la idoli și slujiri diavolești.
‘Când Preabunul Dumnezeu, Cel ce nu voiește moartea păcătoșilor, ci întoarcerea lor la mântuire, din negrăita Sa milostivire, a binevoit ca părțile Rusiei cele întunecate cu întunericul închinării de idoli, să nu piară până la sfârșit, ci cu lumina sfintei credințe să fie luminate și să se povățuiască la calea mântuirii, le-au ales lor spre acestea, pe acest mare domn Vladimir, precum de demult a ales romanilor și grecilor pe marele Împărat Constantin, iar la începutul tuturor neamurilor, pe Sfântul Apostol Pavel’. (Viețile Sfinților)
Din păgân și închinător de idoli, Sfântul Vladimir a ajuns atunci prin harul lui Dumnezeu creștin drept-credincios; din prigonitor, precum înainte Saul, cel care a devenit Pavel, apostolul neamurilor, s-a făcut apostol și învățător al rușilor. Sfântul Vladimir a scăpat multe popoare ale Rusiei de înghițirea iadului și din veșnica moarte și le-a adus prin Sfântul Botez la a doua naștere, în viața cea veșnică.
‘Botezul lui Vladimir, a boierilor lui și a oștirilor s-a săvârșit în Herson, în anul facerii lumii 6485, iar de la întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în anul 977’. (Viețile Sfinților)
După botezul său, Sfântul Vladimir, străbătând și prin celelalte cetăți ale stăpânirii sale și pretutindeni botezând popoarele, le zidea biserici și le punea episcopi și preoți.
‘Atât era de milostiv și îndurat, încât și pe oamenii cei răi și vrednici de pedeapsă, nu se grăbea a-i pierde, oricât de mare vină ar fi avut. Pentru aceea, se înmulțiseră tâlharii, hoții și toți ceilalți făcători de rele. Atunci mitropolitul și bătrânii au zis către Vladimir: ‘Domnule, pentru ce nu pedepsești pe cei răi?’ Iar el a zis: ‘Mă tem de păcat’. Mitropolitul și bătrânii au zis: ‘Tu ești pus de Dumnezeu stăpânitor spre pedepsirea celor răi și spre miluirea celor buni. Deci, ți se cuvine să pedepsești pe cei răi cu certare, că de nu vei pedepsi pe cei răi, apoi să știi că faci rău celor buni. Așadar, pierde pe cei răi, ca cei buni să petreacă în pace’ ‘. (Viețile Sfinților)
Vladimir și-a dat dreptul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 15 iulie din anul 1005. (sursă: vol. Viețile Sfinților)
