Ortodoxe
Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia
Greco-catolice
Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila
Romano-catolice
Sf. Tereza din Avila, fc. înv.
Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut în anul 1895, într-o familie de oameni credincioși din satul Șciubic din Valea Timocului. Tatăl ei era de neam sârb, iar mama, româncă din vechea familie Cătălinici venită din Transilvania. La botezul său a primit numele de Măndălina (Magdalena), semn al chemării ei spre o viață de smerenie și slujire.
Din copil, a arătat dragoste pentru rugăciune și Biserică. Deși în acele vremuri fetele nu erau încurajate să studieze, ea a învățat carte, primind de la Dumnezeu darul înțelepciunii și al credinței nestrămutate.
La vârsta de 19 ani, în ziua Întâmpinării Domnului (2 februarie 1914), s-a măritat în satul românesc vecin Mălainița. Dar voia Domnului a fost alta: soțul ei, Miloș, a căzut în Primul Război Mondial, lăsând-o văduvă cu un copil mic. Atunci, Sfânta Măndălina și-a întărit credința, zicând mereu: ‘Vede Dumnezeu’, cuvânt care i-a devenit pecete sufletească.
În timpul ocupației bulgare (1915-1918), preoții au fost arestați și uciși, iar biserica din Șciubic a rămas fără păstori. Atunci, Sfânta Măndălina, prin harul lui Hristos, a ținut strana bisericii, păstrând flacăra credinței aprinsă. În vremuri de întuneric spiritual, când mulți se rătăceau la vrăjitoare din cauza limbii neînțelese la slujbe, ea, cunoscând bine atât româna, cât și sârba, a fost punte între popoare și mângâiere pentru credincioși. Și astfel s-a făcut pe sine și punte între pământ și Cer, ca o aleasă a lui Dumnezeu și mijlocitoarea la Tronul Ceresc.
Prin geruri, furtuni și arșițe, mergea neobosită câte 5 kilometri pe jos până la biserică, ca să citească și să cânte la slujbe. Episcopii, văzând smerenia și râvna ei, i-au dat voie să intre în altar, lucru neobișnuit pentru femei în acele vremuri.
Trăind ca o călugăriță în lume, postea mereu, se ruga noaptea și îndruma oamenii spre legea lui Dumnezeu. Mulți nu știau care erau sărbătorile sau posturile, dar ea le povestea cu blândețe, zicând de fiecare dată: ‘Vede Dumnezeu’. Când păzea oile, cita din cărțile sfinte, iar locul unde se ruga a fost mai târziu ales pentru clădirea unei mănăstiri, semn că Dumnezeu a primit osârdia ei.
La 15 octombrie 1962, cu o lumânare în mână și făcându-și cruce până în ultima clipă, Sfânta Măndălina a trecut la Domnul. Fața i s-a luminat, parcă ar fi văzut pe Hristos venind după sufletul ei. Slujba de înmormântare a fost oficiată în catedrala din Negotin, cu mulți preoți și călugări, iar lumea a mărturisit: ‘A fost o sfântă! Nu s-a mai născut una ca ea!’.
Moaștele ei se află astăzi în biserica mănăstirii Mălainița, fiind cinstite cu evlavie de credincioșii români și sârbi.
A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura ‘Sfânta Magdalena de la Mălainița’ și prăznuirea în ziua de 15 octombrie.
* Sfântul Sfințit Mucenic Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinți drept-credincioși. La vârsta de doisprezece ani a rămas orfan și averea care i-a rămas de la părinți a împărțit-o la săraci, iar el, alegându-și viața cea strâmtă și aspră, s-a dus în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi.
Se obișnuise din tinerețe să nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu mânca nimic, iar hrana lui era numai pâine și apă.
Cea mai multă vreme a vieții sale o petrecea în rugăciuni și lacrimi, căutând fericirea celor ce plâng.
Sfântul Lucian a fost hirotonit preot în Antiohia, unde a înființat o școală catehetică renumită. A suferit moarte martirică în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia.
‘Preamărindu-se el cu bunătățile sale pretutindeni, a aflat de dânsul necredinciosul împărat Maximian, numit și Galerie, care în acea vreme, aflându-se în țările Răsăritului, voia să dezrădăcineze și să piardă sfânta credință. Mai ales pe acei învățători creștini, înțelepți și renumiți îi chinuia și îi ucidea, cum de curând îl ucisese pe Sfântul Antim al Nicomidiei și pe Sfântul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stâlpii bisericești, cu înlesnire va cădea și Biserica lui Hristos’. (Viețile Sfinților)
Atât de greu și de cumplit erau chinuiți creștinii, încât, adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulți dintre ei se ascundeau și voiau să se lepede de creștinism. Pe toți aceștia i-a sfătuit cu puternicul său cuvânt și i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.
‘Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena’. (Matei 10; 28)
Când era în Capadocia, văzându-i pe ostași lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, le-a spus: ‘O! ce rușine pentru voi, căci fiind ostași sănătatea voastră o puneți întotdeauna pentru împăratul cel pământesc și vremelnic, chiar sufletele voastre le puneți pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc și vrednic, n-ați voit să stați neclintiți, nu numai că v-ați cruțat, ci v-ați și lepădat de El. (…) Pentru deșartă slavă și cinste v-ați dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Și-a dat Sângele Său pentru noi și a gătit bunătățile cele negrăite robilor Săi, n-ați voit să răbdați puțin și să împărățiți în veci cu El. Rușinați-vă de pruncii cei mici și de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbătește pentru Domnul lor și s-au făcut ca bărbații, iar voi, temându-vă de chinuri, v-ați făcut femei și prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?’. (Viețile Sfinților)
Soldații, auzind acestea, s-au întors la Hristos și au mers la chinuri, mărturisind cu inima și cu gura numele cel întru totul sfânt al lui Iisus Hristos. Au fost atunci uciși pentru Hristos până la patruzeci de militari.
Sfântul Lucian a fost legat în lanțuri, bătut cu pietre ascuțite și a fost chinuit mult cu foamea și cu setea; ‘printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuțite, pe care a zăcut patruzeci de zile’. (Viețile Sfinților)
În temniță, pe pieptul său a fost săvârșită dumnezeiasca Liturghie, după rânduială, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei și toți, ucenicii și credincioșii care erau acolo, s-au împărtășit cu Sfintele și dumnezeieștile Taine.
‘Dimineață a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Și când au intrat slujitorii pe ușile temniței, Sfântul Lucian, văzându-i, a strigat de trei ori: ‘Sunt creștin’. Și cu aceste cuvinte și-a dat duhul în mâinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său’. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)
