Ortodoxe
Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic;
Sf. Mc. Diomid;
Duminica a 11-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica a 11-a după Rusalii. Aducerea de la Edesa la Constantinopol a icoanei nefăcute de mână a Domnului nostru Iisus Hristos; Sf. m. Diomid
Romano-catolice
Duminica a 20-a de peste an
Ss. Ștefan, rege; Rochus, pelerin
Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă și cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și Sfetnicul Ianache sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 16 august.
Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua de 15 august, anul 1654, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino.
‘Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe’. (Viețile Sfinților)
După moartea domnului Țării Românești Șerban Cantacuzino (1678-1688), începând cu data de 29 octombrie 1688, a urcat pe tron Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, fiind uns domn de mitropolitul Teodosie.
‘Luând în ajutor pe Hristos, Împăratul veacurilor și având pildă pe vrednicii săi înaintași, Constantin voievod își începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde și-a pregătit și loc de veșnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile și mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul și evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Țării Românești. Dărnicia și purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brîncoveanu nu se vor opri însă la hotarele Țării Românești, ci se vor întinde și la frații români din Moldova și din Transilvania, fiind vrednice de pomenit și multele ajutoare trimise dreptcredincioșilor creștini aflați în suferință pe meleagurile siriene, caucasiene și arabe, precum și la toate locurile sfinte ale Răsăritului’. (Viețile Sfinților)
În Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos (Săptămâna Mare din aprilie 1714), Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi și cu sfetnicul său de încredere, Ianache, a fost arestat și dus la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman, unde timp de mai multe luni a fost torturat.
De ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, a primit sfârșit mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul său, Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714.
Trupurile martirizate au fost apoi aruncate în mare, de unde au fost culese de creștini milostivi, care le-au îngropat în taină, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului.
Osemintele Sfântului Voievod mucenic au fost aduse în țară în 1720 de doamna Marica și înmormântate la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa, unde de atunci și până în zilele noastre veghează lumina candelei care amintește locul de odihnă al Voievodului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în zilele de 20-21 iunie 1992, l-a canonizat pe Voievodul martir, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii și rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august.
‘Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin’.
* Sfânta Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a făcut parte dintr-o familie boierească influentă, cu tatăl postelnic și bunicul domnitor.
S-a căsătorit în 1674 cu Constantin Brâncoveanu, un tânăr educat, bogat și cu origini nobile. De foarte tânără, și-a asumat cu maturitate rolul de soție și gospodină, aducând pe lume 11 copii, pe care i-a crescut cu grijă și înțelepciune.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, Țara Românească a cunoscut o epocă de pace și înflorire culturală. Doamna Maria a fost prezentă și implicată activ în gestionarea moșiilor, supravegherea ctitoriilor și asigurarea bunei gospodăriri a domeniilor domnești. Vizita personal moșiile, răsplătea vrednicia și sancționa abuzurile, fiind respectată și temută de toți. În 1706, într-un act de curaj fără precedent, i s-a adresat direct sultanului pentru a proteja averile familiei din Istanbul, obținând și aprobarea acestuia.
Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a sprijinit activ ctitoriile religioase, fie prin ridicarea unor lăcașuri noi, fie prin restaurarea celor vechi. Printre ctitoriile în care figura ca ocrotitoare se numără Biserica ‘Sf. Nicolae Dintr-o zi’ și Mănăstirea Surpatele. A încurajat educația și cultura, susținând școli, tipografii și biblioteci. A sprijinit tipărirea de cărți în mai multe limbi și dezvoltarea artelor, punând bazele stilului brâncovenesc. Împreună cu domnitorul, a creat o epocă de lumină spirituală și culturală.
Anul 1714 a fost cel mai greu din viața Doamnei Maria. După mazilirea voievodului, familia a fost dusă în surghiun, iar Constantin și cei patru fii au fost martirizați la Constantinopol pentru că au refuzat să renunțe la credința ortodoxă. A fost martora cumplitei jertfe, dar nu s-a lăsat doborâtă. Rămasă în viață, a fost întemnițată, jefuită și surghiunită, dar a rămas tare în credință, înțelegând suferința ca pe o cruce rânduită de Dumnezeu.
După trei ani de exil, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu s-a întors în țară și a început lupta de recuperare a trupului martirizat al soțului său. În 1720 a reușit să aducă în taină moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu în Biserica ‘Sf. Gheorghe Nou’ din București, unde le-a așezat sub o lespede neinscripționată, păstrată în anonimat două secole. O candelă cu o inscripție simplă a fost singurul semn al prezenței voievodului în acel loc.
Până la sfârșitul vieții, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a continuat să reconstruiască ce mai rămăsese din moștenirea Brâncovenilor, având grijă de nepotul ei Constantin și asigurându-i viitorul. A încheiat cu demnitate și credință un destin excepțional, fiind una dintre cele mai vrednice femei din istoria noastră. Retrasă adesea la Mănăstirea Surpatele, a trăit ultimii ani în rugăciune, lăsând în urmă o moștenire de credință, cultură și jertfă ce dăinuie peste veacuri.
În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, cu cinstire în data de 16 august.
* Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic s-a născut în jurul anul 1750, în satul Valea Jidonului, în Transilvania. În Moldova a ajuns în contextul uniației care a provocat revolta românilor ortodocși.
A fost ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, la Mănăstirea Dragomirna. Când Sfântul Paisie s-a mutat cu obștea la Mănăstirile Secu și Neamț, a venit și Cuviosul Iosif, care, la recomandarea starețului, a fost călugărit și hirotonit ieromonah.
După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratic. La Mănăstirea Văratic a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) și apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’.
Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate. Cuviosul părinte a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ de la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec a fost trecut în rândul sfinților de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-7 martie 2008, iar proclamarea canonizării a avut loc în data de 5 iunie, la Mănăstirea Neamț. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://basilica.ro; https://doxologia.ro; ‘Monahismul ortodox românesc’, vol. II, 2016)
