in ,

SÃRBÃTORI RELIGIOASE – 2 august

SÃRBÃTORI RELIGIOASE – 2 august

Ortodoxe
Aducerea moaștelor Sf. Întâi Mc. și Arhid. Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare
Duminica a 9-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica a 9-a după Russalii. Aducerea moaștelor Sf. m. Arhid. Ștefan la Ierusalim

Romano-catolice
Duminica a 18-a de peste an
Ss. Eusebiu de Vercelli, ep.; Petru Iulian Eymard, pr. (Porțiuncula)

Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 2 august.

Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a sluji la adunările Bisericii din Ierusalim.

‘Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei și saduchei și între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este proroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ștefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru’. (Viețile Sfinților)

Pentru mărturisire, Sfântul Ștefan a fost dus de mulțime în fața Sinedriului și acuzat cu martori mincinoși că hulește Legea și pe Moise.

A arătat atunci, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos și că El este Mântuitorul cel așteptat și prezis de proroci, mustrând totodată mulțimile revoltate pentru împietrirea inimii și lipsa lor de credință.

‘Voi cei tari în cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea stați împotriva Duhului Sfânt, precum Și părinții voștri, așa și voi! Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum’. (Fapte 7, 51-52)

A fost condamnat la moarte și a fost ucis cu pietre în afara cetății, devenind astfel primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos.

‘Sfântul Arhidiacon Ștefan fiind ucis cu pietre de către evrei, cinstitul lui trup a stat neîngropat două zile și o noapte, fiind aruncat spre mâncarea câinilor, fiarelor și a păsărilor; însă nimic nu s-a atins de dânsul, pentru că Domnul îl păzea pe el. În a doua noapte, Gamaliel, slăvitul învățător de lege al Ierusalimului, cel ce se pomenește în Faptele Apostolilor, începuse a se îndupleca spre dreapta credință în Hristos. El se arătase în taină prieten al Sfinților Apostoli, și a trimis bărbați cucernici ca să ia pe ascuns trupul întâiului mucenic, și l-au dus în satul său, care, după numele lui, se chema Cafargamala, adică satul lui Gamaliel’. (Viețile Sfinților)

Mai târziu, în vremea Sfântului Mare Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (337-377), preotul din acel sat, pe nume Luchian, în vedenie a fost încredințat pentru a căuta ajutoare și a săpa ca să afle cele patru morminte, între care se afla și mormântul primului mucenic creștin.

Într-o noapte, preotul a fost strigat pe nume de un bărbat bătrân îmbrăcat cu o haină albă acoperită cu picături de aur în chipul crucilor și îndemnat să caute într-un anumit loc.

‘Preotul Luchian, înspăimântându-se, a întrebat pe bărbatul ce i se arătase lui, zicându-i: ‘Cine ești tu și cine sunt cei ce zici că sunt cu tine?’ Iar acela a răspuns: ‘Eu sunt Gamaliel, învățătorul lui Pavel, apostolul lui Hristos, și Ștefan arhidiaconul se odihnește împreună cu mine, cel ucis cu pietre de evrei și de arhiereii Ierusalimului, pentru credința lui în Hristos. El fiind aruncat spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, l-am luat noaptea și, aducându-l în acest sat al meu, l-am pus în peștera mea în mormântul gătit mie, vrând să am parte cu dânsul întru învierea și în darul lui Dumnezeu’. (Viețile Sfinților)

Îndată ce au fost descoperite, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul și cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaște, le-au adus la Ierusalim și le-au așezat într-o biserică. După o vreme, racla cu moaștele Sfântului Ștefan a ajuns la Constantinopol.

* Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare (527-565) s-a născut în anul 483 din părinți binecredincioși, în Tauresium, un sat la miazăzi de Uskub, lângă Skopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie și Biglenisa, părinții săi, creștini, i-au acordat o educație aleasă. În anul 518, unchiul său, Iustin, a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, se pare că l-a înfiat pe Iustinian ungându-l cesar în locul său.

A stat în preajma unchiului său încă din tinerețe și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman, dar și un foarte bun teolog.

Împăratul Iustinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici – cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia -, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul iustinian) și cea religioasă reprezintă o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posterității. A trecut la cele veșnice în noiembrie 565. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://doxologia.ro )

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

IA intră într-o fază critică în Europa: Tot ceea ce se schimbă (și ce nu se schimbă) începând din august

IA intră într-o fază critică în Europa: Tot ceea ce se schimbă (și ce nu se schimbă) începând din august

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 2 august

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 2 august