in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 20 noiembrie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 20 noiembrie

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;
Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului

Greco-catolice
Sf. cuv. Grigore Decapolitul; Sf. aep. Proclu al Constantinopolului; Sf. m. Dasius din Durostorum

Romano-catolice
Ss. Grigore Decapolitul; Edmund, rege

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 noiembrie.

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut într-una dintre cetățile Decapolisului (uniune a zece orașe grecești antice în estul Palestinei), Irinopolis, în Asia Mică. Tatăl lui se numea Serghie și era un om robit de patimi, ‘încât pentru mântuirea lui nicidecum nu purta de grijă’. Mama sa, Maria, era însă ‘binecredincioasă, iubitoare de Dumnezeu și de fii’, care, fiind rădăcină bună, a odrăslit pe acest mare sfânt. (Viețile Sfinților)

Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educație, dar alerga totdeauna la biserică cu multă evlavie și toate cuvintele folositoare și mântuitoare de suflet, câte le auzea, le împlinea și cu fapta, ca un cunoscător și înțelept. Apoi, înălțându-și mintea la cele cerești, a urât cu totul cele pământești, iar de trup nicio grijă nu purta.

Mergea la biserică adeseori și asculta cu multă luare aminte Psalmii, prin care sufletul său se aprindea de dor dumnezeiesc. De multe ori, depărtându-se în loc liniștit, se ruga lui Dumnezeu.

‘Dragostea și milostivirea atât de mult le-a câștigat-o Cuviosul Grigorie, încât nu pomenea nicidecum răul cuiva și toate supărările ce-i veneau asupra, le răbda ca pe niște pricini de bucurie, păzind până la sfârșitul vieții sale această lăudată doime a faptelor bune, adică dragostea și milostivirea’. (Viețile Sfinților)

Ajungând într-o mănăstire al cărei egumen era o rudenie a sa, Simeon, arhimandrit peste mai multe mănăstiri, tânărul Grigorie ‘primea învățăturile, sfaturile și îndemnurile către faptele bune, ale unchiului său, precum se așează pecetea pe ceara cea moale. Pentru aceea a sporit în scurtă vreme în faptele bune și în nevoințele monahicești. Adică în ascultare, în smerenie, în dreapta judecată, în cunoștință, în răbdare, în blândețe, în dragoste către Dumnezeu și către aproapele și, în toate faptele bune, încât s-a făcut iubit tuturor fraților mănăstirii, care ca pe un înger a lui Dumnezeu îl socoteau’. (Viețile Sfinților)

După un timp, Sfântul Grigorie a început a merge din loc în loc, venind în mijlocul credincioșilor și încurajându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat și mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieții, a rămas la o mănăstire aproape de Tesalonic. Se spune că sărăcia lui era apostolică și îmbrăcămintea evanghelicească, căci numai cu o haină proastă își acoperea trupul. Cu o astfel de petrecere trăind el, atât de mult și-a curățit sufletul și trupul de toate patimile, încât s-a făcut vrednic de preoție și a fost hirotonit preot, slujind Sfânta Liturghie cu inima zdrobită și cu duhul smereniei.

La Tesalonic s-a îmbolnăvit grav și, așa bolnav și slăbit, a călătorit până la Constantinopol, unde a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la o mănăstire din oraș.

În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi, au fost aduse în părțile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, și le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

* Sfântul Dasie a fost soldat creștin străromân în Legiunea XI Claudia a armatei romane. Numele Dasius este de origine geto-dacică și înseamnă ‘miel’. A suferit moarte martirică în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305).

Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn. La aceste petreceri era obiceiul să se aleagă un rege, care se îmbrăca în hainele și cu insignele zeului sărbătorii, având îngăduința ca timp de treizeci de zile să se dedea la tot felul de distracții și desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldați, spre hazul și desfătarea mulțimii.

În 17 noiembrie 304, sorții au decis ca rege al Saturnaliilor să fie soldatul Dasie. Creștin în taină, știa că, de va accepta acele treizeci de zile de desfrâu, va fi aruncat în focul cel veșnic. De aceea, a socotit că ‘este mai bine pentru mine să sufăr puține chinuri și munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moștenesc viața cea veșnică, împreună cu toți sfinții’. Astfel, când a fost adus în fața soldaților ca rege al sărbătorii păgâne, a mărturisit că este creștin și că preferă să fie adus jertfă Domnului Hristos, decât să fie jertfit zeului Cronos.

Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniță întunecoasă, iar a doua zi l-au scos din închisoare și l-au dus la pretoriul legatului roman, Bassus.

Mărturisind Sfântul Dasie că este creștin și nu se roagă chipurilor împăraților, așa cum era îndemnat de dregător, acesta i-a dat un răgaz de două ore, ca să se mai gândească și să aleagă viața.

Iar fericitul Dasie i-a răspuns: ‘Ce nevoie este de un răgaz de două ore? Ți-am arătat voința și alegerea mea când am spus: ‘Fă ceea ce voiești, căci eu sunt creștin. Disprețuiesc pe împărați și mărirea lor, pe care o privesc cu dispreț, ca, după despărțirea de această viață, să pot trăi viața de dincolo’ ‘.

Atunci legatul Bassus, văzând stăruința lui în credința Domnului nostru Iisus Hristos, a poruncit să fie supus la multe alte chinuri.

Sfântul Mucenic Dasie s-a săvârșit din viață, în cele din urmă, prin tăierea capului la 20 ale lunii noiembrie, în ziua de vineri, fiind lovit cu sabia de călăul Anicet Ioan.

Moaștele Sfântului Martir Dasie au rămas până la 579 la Durostor (Silistra), când, din cauza năvălirii avarilor, au fost duse la Ancola, în Italia, și așezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, din acel oraș. Pomenirea lui se face la 20 noiembrie și la 18 iulie. (surse: vol. ‘Viețile Sfinților’; ‘Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești’, București, 1987 – https://www.sfintiromani.ro; https://calendar.patriarhia.ro/)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 20 noiembrie

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 20 noiembrie