Ortodoxe
Sf. Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu
Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
Greco-catolice
Sf. Maria Magdalena
Romano-catolice
Sf. Maria Magddalena
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința din 11-12 iulie 2024, 16 canonizări, unii mărturisitori, alții mucenici, alții cuvioși.
Părintele Ilie Lăcătușu a fost canonizat cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie.
Sfântul Ilie Lăcătușu s-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Țepești, din județul Vâlcea. Părinții săi, Marin și Maria, au avut șapte copii, Ilie fiind al doilea prunc al familiei. Sfântul Ilie urmează școala în comuna Șerbănești-Tetoiu, apoi Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea și își desăvârșește studiile la Facultatea de Teologie din București. În 5 iulie 1931 se căsătorește cu învățătoarea Ecaterina Popescu.
Tânărul Ilie este hirotonit diacon la 27 august 1934, apoi, în următoarea zi, preot pe seama parohiei Osica de Jos din județul Olt, de către Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin. La 5 octombrie 1934, Sfântul Ilie Lăcătușu este transferat la Parohia Pluta – Buicești din județul Mehedinți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 noiembrie 1942, Sfântul Ilie a fost trimis de Mitropolia Olteniei în Transnistria, slujind la parohia Șerșenița din raionul Rîbnița, unde a rămas până în martie 1943. Odată cu instaurarea regimului comunist în România, s-a arătat mulțime de clerici, călugări și credincioși care au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească sau suferind pentru multă vreme temniță grea, umilințe și torturi nenumărate. Sfântul Ilie a primit și el cu bărbăție duhovnicească această cruce grea a suferinței pentru dragostea lui Hristos.
A fost arestat în perioada 18 iulie 1952 – 26 aprilie 1954 și trimis să lucreze în coloniile de muncă de la Galeșu – Constanța, apoi Peninsula – Constanța (Canalul Dunăre – Marea Neagră), iar în 1953 este dus la Târgu-Ocna de unde este eliberat și revine la Buicești pentru a-și continua activitatea preoțească. Între 1 iulie 1959 și 6 mai 1964 este din nou arestat și trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava. În temniță, Sfântul Ilie Lăcătușu a fost ca un apostol care a îndrumat mulțime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, se îndeletnicea permanent cu rugăciunea. Îi plăcea tăcerea; rar îl auzeai vorbind ceva, și atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea. Avea cu adevărat darul smereniei, în toată vremea căutând să își ascundă virtuțile și să nu iasă în evidență. Îi îndemna pe mulți la rugăciune, mai ales atunci când erau în primejdie.
Sfântul Preot Mărturisitor Ilie era un model de lepădare de sine și împărțea orice lucru pe care îl avea. Ori de câte ori primea un pachet cu haine de acasă, îl oferea de îndată deținutului care era mai bolnav, iar el rămânea în zeghea lui ruptă. Sfântul a ales să se priveze pe sine de cele mai elementare lucruri și să renunțe până și la hrana sa, pentru a-i ajuta pe cei mai suferinzi dintre deținuți. Fericitul Ilie îi ajuta pe cei care sufereau în urma torturilor la care erau supuși, preluând și normele lor de lucru pentru a nu fi din nou pedepsiți. Această forță imensă de dragoste și dăruire către celălalt i-a sfințit viața, fiind un model desăvârșit de smerenie, dragoste și bunătate.
După ce este eliberat în 1964, i se fixează domiciliu forțat la Bolintin unde lucrează ca zidar. La 1 aprilie 1965, prin grija Patriarhului Justinian Marina, își reia slujirea preoțească la parohia Gârdești, din județul Teleorman. În 1970 este transferat la parohia Cucuruzu, din județul Giurgiu, unde slujește până la 1 ianuarie 1978.
Suferințele din timpul vieții i-au afectat mult sănătatea și din acest motiv și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. A trecut la cele veșnice la 22 iulie 1983. După adormirea sa, la 15 ani de la mutarea la Domnul, trupul său a fost aflat întreg, binemirositor și frumos la vedere, numeroși credincioși alergând la cinstitele sale moaștele, prin care mulțime de bolnavi au primit tămăduire.
* Sfânta Maria, numită și Magdalena după locul nașterii sale, care se afla în Galileea de Sus și care se chema Magdala, a fost ucenică a lui Hristos, cea dintâi dintre femeile purtătoare de mir.
Prin voința dumnezeiască și spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.
‘Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, că tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți. Domnul Cel multmilostiv, care cunoștea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel așteptat și să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii’. (Viețile Sfinților)
De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului Trup.
Maria Magdalena a fost alături de Preacurata Lui Maică la punerea în mormânt a Domnului, așa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: ‘Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in, și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului’ (Matei 27- 59, 60, 61).
Când a fost pecetluit mormântul, femeile mironosițe s-au întors în cetate împreună cu Iosif și Nicodim, numai Maria Magdalena și cealaltă Marie, Maica Domnului, au rămas lângă mormânt, șezând în preajmă. Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, au plecat și ele la casa lor.
După odihna sabatului (sâmbăta, ziua de sărbătoare a evreilor, care începe din seara zilei de vineri și durează până sâmbătă seara) dintre toate femeile mironosițe, Sfânta Maria Magdalena este singura care a revenit la mormântul Mântuitorului de patru ori.
Sfintele Evanghelii relatează cum în zorii acelei zile, a Învierii Domnului, Maria Magdalena a fost încredințată să nu-L mai caute pe Cel viu între cei morți: ‘ (…) De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea’ (Luca 24 – 5, 6).
După înălțarea Lui Hristos la ceruri, a ieșit și Sfânta Maria Magdalena, ca un apostol, la propovăduire și, străbătând multe țări, a făcut cunoscută Evanghelia. A ajuns la Roma și de acolo la Efes, la Sfântul Ioan Evanghelistul.
A trecut la cele veșnice la Efes, fiind îngropată la intrarea peșterii în care au adormit și cei șapte sfinți tineri, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, pe 22 octombrie și pe 4 august.
Sfintele sale moaște au fost strămutate la Constantinopol de împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful, pentru a fi așezate în ctitoria sa, Mănăstirea Sfântului Lazăr. (surse: https://calendar.patriarhia.ro; vol. Viețile Sfinților)
