Ortodoxe
Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei
Greco-catolice
Sf. cuv. Pimen; Sf. Monica, mama Sf. Augustin
Romano-catolice
Ss. Monica; Cezar de Arles, ep.
Sfântul Cuvios Pimen cel Mare este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 27 august.
Cuviosul Pimen este unul dintre marii asceți egipteni, trăitor în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie II (408-450). A mers în pustiul Egiptului împreună cu cei șapte frați ai săi, devenind cu toții monahi încercați.
Fugind de slava cea deșartă și de cinstea omenească, căci era căutat atât de mai marii vremii, cât și de oamenii simpli, Cuviosul Pimen a umblat prin diferite locuri mulți ani. Apoi, sălășluindu-se iar în pustia Egiptului, a rămas într-însa până la bătrânețe, prin osteneli pustnicești plăcute lui Dumnezeu, fiind părinte al multor monahi.
A întrebat odată un monah pe Avva Pimen, zicând: ‘ ‘Cum ne luptă pe noi dracii?’ Și i-a zis lui Avva Pimen: ‘Pe noi ne luptă dracii? Nu se luptă cu noi, câtă vreme facem voile noastre. Că voile noastre s-au făcut draci și ei sunt care ne necăjesc pe noi, ca să le împlinim. Iar de voiești să știi cu cine s-au luptat dracii, apoi află că cu Moise și cu cei asemenea lui’ ‘.
Un alt monah, anume Isaac, a venit la părintele Pimen și l-a găsit pe el șezând, ca și cum era în uimire. Deci, așteptând multă vreme și văzându-l venit în sine, i-a făcut metanie, zicându-i: ‘Părinte, spune-mi mie unde ai fost cu mintea ta?’ Iar el, fiind silit de rugăminte, a zis: ‘Mintea mea era acolo unde Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, plângea lângă cruce. Deci și eu aș fi voit ca acolo să plâng totdeauna!’. (Viețile Sfinților)
* Prin secolul al XIV-lea, între zidurile unei fortărețe din Rodos, lucrătorii au descoperit o frumoasă biserică în ruină, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane.
Una dintre aceste icoane era bine păstrată și reprezenta un tânăr militar care ținea în mâna sa dreaptă o cruce și o lumânare aprinsă, iar de o parte și de alta erau 12 reprezentări ale chinurilor îndurate de acesta. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a descifrat inscripția de pe icoană: ‘Sfântul Fanurie’.
După tradiție, Sfântul Mucenic Fanurie s-a născut în Rodos din părinți păgâni și bogați, fiind cel mai mare dintre cei 13 frați. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama Sfântului a început a duce, în ascuns, o viață păcătoasă.
Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoașterea Evangheliei și l-a botezat, apoi l-a învățat să viețuiască potrivit poruncilor lui Hristos. După o vreme, primind chemare de la Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să propovăduiască pe Hristos în cetățile păgâne din apropiere, apoi, a fost prins de închinătorii la idoli și pus la chinuri.
Icoana descoperită în străvechea biserică din Rodos înfățișează în 12 scene mucenicia lui astfel: Sfântul a fost adus înaintea unui dregător păgân, mărturisindu-și cu îndrăzneală credința, apoi a fost bătut cu pietre, a fost întins și bătut cu toiege, sfâșiat cu unghii de fier, întemnițat, adus din nou la judecată, ars cu făclii, tras pe roată, aruncat în groapa cu lei, strivit cu o piatră grea, adus într-un templu păgân unde i s-au pus cărbuni aprinși în palme și, în cele din urmă, omorât în foc. Din pricina vitregiilor vremii, viața Sfântului a fost uitată până când s-a descoperit icoana sa în veacul al XIV-lea.
La puțin timp după aflarea icoanei sale, Sfântul a început să săvârșească minuni, îndeosebi pentru descoperirea obiectelor și animalelor dispărute.
Atunci când credincioșii pierd unele obiecte, au obiceiul de a face plăcinte pe care le împart ca milostenie pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie.
Sfântul Fanurie se bucură de o deosebită evlavie atât în Grecia, cât și în celelalte țări ortodoxe. (sursă: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)
