Ortodoxe
Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Greco-catolice
Sf. cuv. Chiriac Sihastrul
Romano-catolice
SS. Mihail, Gabriel și Rafael, arhangheli
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 29 septembrie.
Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tatăl său se numea Ioan și era presbiter al sfintei sobornicești Biserici, iar mama sa, Evdochia; s-a născut pe timpul împăratului bizantin Teodosie II (408-450).
La optsprezece ani, a plecat la Ierusalim și s-a făcut monah, trăind până la vârsta de șaptezeci de ani în diferite obști monahale.
În timpul cât a fost călugăr sub ascultare, Sfântul Cuvios Chiriac spunea despre sine că fiind canonarh într-o mănăstire (membru al clerului a cărui principală îndatorire este supravegherea respectării ordinii canonice și tipiconale a sfintelor slujbe) nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva.
S-a retras la șaptezeci de ani în pustie, împreună cu ucenicul său, făcându-se vestit pentru darul pe care îl avea de tămăduire a bolnavilor.
În pustia Hatufa, unde s-au așezat, nu aveau însă cu ce să se hrănească, verdețurile care erau aici erau foarte amare.
Sfântul Chiriac s-a rugat atunci lui Dumnezeu și, crezând bunătății lui, i-a spus ucenicului să adune din acele plante și să le fiarbă, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea sfântului, a prefăcut amărăciunea verdețurilor acelora în dulceață și părinții s-au hrănit așa patru ani.
Odată, când primiseră pâine de la un pelerin, ucenicul a fiert verdețuri fără binecuvântarea bătrânului și, când a gustat din ele, erau atât de amare, încât și-a pierdut glasul din atâta amărăciune. Starețul, înțelegând pentru ce s-a întâmplat așa, s-a rugat deasupra capului lui și i-a dat din Prea Curatele Taine și astfel și-a revenit.
Aflat în pustie, Cuviosul Chiriac a fost rugat de monahii uneia dintre mănăstirile ctitorite de Sfântul Hariton, care erau înfricoșați de lipsurile și bolile ce veniseră asupra lor, să se stabilească în aceea mănăstire, crezând ei că dacă Sfântul Chiriac va fi în lavră se va întoarce de la dânșii mânia lui Dumnezeu. Și așa a fost.
Mergând Cuviosul Chiriac în mănăstire, după dorința fraților, a viețuit într-o peșteră sihăstrească, în care a stat Sfântul Hariton.
La nouăzeci și nouă de ani ai vieții sale, Sfântul Cuvios Chiriac a ales să meargă din nou la liniște, unde a rămas încă opt ani, și, apropiindu-se de sfârșitul său, la rugămințile părinților, s-a întors la peștera Sfântului Hariton.
‘Cât de bătrân era, tot iubea osteneli și nevoințe, stând la cântări cu osârdie, și niciodată nu s-a aflat șezând degeaba, ci sau se ruga, sau lucra ceva. Era bărbat bine, apropiat, prevăzător, învățător și binecredincios la stat înalt și drept, având tot trupul fără vătămare, și era plin de Duhul sfânt și de Dumnezeiescul dar.
Iar când a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească și a zăcut puține zile. Deci, chemând pe egumenul locașului aceluia și pe frați, i-a învățat pe ei pentru mântuire și sărutând pe toți, i-a binecuvântat. Apoi, căutând spre cer și întinzându-și mâinile, s-a rugat pentru toți frații, dându-și cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci și nouă de zile’. (Viețile Sfinților)
A trăit cu totul o sută și nouă ani, iar frații, plângând mult, au îngropat sfântul lui trup, slăvind pe Dumnezeu cu psalmi și cu cântări și pomenind ostenelile cele de mulți ani ale plăcutului Lui. (sursă: vol. Viețile Sfinților)
