in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 31 iulie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 31 iulie

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci;
Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea
(Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Greco-catolice
Sf. Evdochim; Sf. Ignațiu de Loyola. Începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Romano-catolice
Sf. Ignațiu de Loyola, pr.

Sfântul și Dreptul Evdochim este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 31 iulie.

Sfântul Evdochim era din Capadocia. S-a născut și a fost crescut de părinți binecredincioși. Tatăl său se numea Vasile și mama sa, Evdochia, fiind renumiți cu neamul, bogați cu avuția, slăviți și străluciți cu dregătoria.

‘Mare folos găsește în povestirea vieții dreptului Evdochim, atât cel ce povestește, cât și cel ce ascultă. Acest sfânt nu numai că s-a arătat fierbinte săvârșitor al faptei bune, după cum au fost și mulți alții în pustnicie; dar, aflându-se mai vârtos în grijile lumii și purtându-se ca o corabie în mijlocul mării prin valurile tulburărilor și supărându-se de măiestriile satanei cu multe feluri de vederi, s-a păzit fără tulburare de toate patimile poftei, până la cel mai mic cuget’. (Viețile Sfinților)

Urmându-i tatălui său, Sfântul Evdochim a ajuns și el într-o funcție importantă. A fost comandant al armatei romane din Capadocia. Aflat pe această înaltă treaptă socială, Evdochim a trăit respectând neabătut sfaturile evanghelice, slujind cu mare dragoste semenii și Biserica.

‘El a iubit din tot sufletul înțelepciunea și curăția cea mai cinstită decât toate celelalte fapte bune care fac pe om întocmai cu îngerii, încât putea cu îndrăzneală să zică și el ca și acel mult pătimitor Iov: ‘Niciodată n-a urmat inima mea ochiului meu, dacă din întâmplare ar fi văzut ceva fără voie’ ‘. (Viețile Sfinților)

A murit de tânăr, iar sfintele sale moaște, găsite neputrezite și făcătoare de minuni, au ajuns la Constantinopol.

* Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) era originar din seminția lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

După ce a cerut lui Pilat trupul Mântuitorului, împreună cu Nicodim au dat jos trupul Mântuitorului Iisus Hristos de pe cruce, l-au învelit în giulgiu alb și l-au așezat în mormânt nou săpat în piatră pe care Sfântul Iosif îl pregătise pentru sine. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Netflix, dat în judecată pentru 105 milioane de dolari după furtul unui thriller de război cu Nicolas Cage

Netflix, dat în judecată pentru 105 milioane de dolari după furtul unui thriller de război cu Nicolas Cage

Ferrari îşi majorează estimările pentru 2026 după rezultate peste aşteptări în trimestrul al doilea

Ferrari îşi majorează estimările pentru 2026 după rezultate peste aşteptări în trimestrul al doilea