Ortodoxe
Schimbarea la Față a Domnului
Greco-catolice
Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos
Romano-catolice
Schimbarea la Față a Domnului
Fer. Octavian, ep.
Schimbarea la Față a Domnului încheie șirul praznicelor împărătești dintr-un an liturgic și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă la dată fixă, în 6 august.
În anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, Domnul s-a dus în laturile Cezareei și, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: ‘Tu ești Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…’, acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrâni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Din această pricină, El i-a văzut pe ucenicii Săi mâhnindu-se.
‘Atunci, ridicându-le mâhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dânșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicând: ‘Sunt unii dintre cei care stau aici și care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea pe Fiul Omului stând întru slava Împărăției Lui’ ‘.
Trecând șase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a venit la Muntele Taborului, în Galileea, iar după El au venit ucenicii și mult popor. Mulțimile împreună cu ucenicii Domnului au rămas sub munte. Numai trei dintre ucenici, Petru, Iacov și Ioan, au urcat în munte să se roage.
Pe Tabor, depărtându-se puțin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit.
‘Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii Sale și, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise și Ilie, care grăiau cu Dânsul despre ieșirea Lui din trup și despre ceea ce avea să se săvârșească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deșteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, fața cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada și doi bărbați stând și grăind cu dânsul întru slava aceea, și s-au înspăimântat; și au cunoscut – Duhul Sfânt descoperindu-le lor -, pe bărbații aceia că erau Moise și Ilie, și au înțeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultând cele ce se grăia’.
‘Bine este nouă să fim aici’ (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci știa că Domnul va merge în Ierusalim și va pătimi acolo și se temea și tremura pentru Dânsul.
Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele și locul în care stăteau i se părea că oferă siguranță, încă și mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.
Pentru aceasta a vorbit el așa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ‘Bine este nouă să fim aici, unde sunt și Moise și Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va ști unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândește numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Și a adăugat: Dacă voiești, voi face aici trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie’.
Un nor i-a umbrit atunci când Petru vorbea și s-a auzit un glas: ‘Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultați’ (Luca 9, 35).
La auzirea acestui glas venit de Sus, Apostolii au fost cuprinși cu totul de frică și, temându-se, au căzut cu fețele la pământ. Atunci slava Domnului s-a depărtat de la fața lor. Iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ei, zicându-le: ‘Sculați-vă și nu vă temeți!’ (Matei 17, 7). Iar ucenicii, ridicându-și ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Domnul Iisus Hristos.
Și, pe când se coborau din munte, Domnul le-a poruncit să nu spună nimănui nimic despre cele întâmplate, până ce nu va pătimi și nu va învia din morți. Deci, ucenicii n-au spus nimănui nimic despre cele ce văzuseră.
Mântuitorul, îndreptându-Se pe drumul spre Ierusalim, drumul spre Pătimire, Cruce și moarte, dar cunoscând și slăbiciunea omenească a Apostolilor, n-a vrut să-Și lase ucenicii deznădăjduiți. Odată cu Schimbarea Lui la Față, Domnul a luminat și a îmbărbătat inima lor, față de sminteala crucii, care urma să fie (cf. 1 Corinteni 1, 23). Umilirile Pătimirilor și ale morții Mântuitorului, nu mai puteau clătina cu totul credința celor care cunoscuseră dumnezeirea Sa. Pătimirile și moartea Domnului nu mai sunt un sfârșit, ci dovezi că El S-a predat morții de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. (surse: https://calendar.patriarhia.ro; ‘Predici la Duminici și Sărbători’ – www.ioanguradeaur.ro)
