in ,

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 6 noiembrie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 6 noiembrie

Ortodoxe
Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

Greco-catolice
Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului

Romano-catolice
Sf. Leonard, pustnic

Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Constantinopolului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 noiembrie.

Sfântul Pavel a fost ales patriarh în timpul domniei – în partea de răsărit a Imperiului Roman – a împăratului Constanțiu (337-361), fiul împăratului Constantin cel Mare (306-337).

În acel timp, Biserica era grav tulburată de erezia lui Arie, teolog și preot din Alexandria, care susținea că Fiul nu este de o ființă cu Tatăl.

Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, a condamnat arianismul cu argumente teologice de necontestat, erezia era însă îmbrățișată de mulți chiar și de către împărat.

Așadar Constanțiu era arian și din acest motiv l-a izgonit din scaunul de patriarh pe Sfântul Pavel, punându-l în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. După acest prim surghiun, Sfântul Pavel a revenit ca patriarh, cu o scrisoare din partea împăratului Constans, fratele lui Constanțiu, aflat pe tronul imperial de la Roma. Păstorirea sa nu a durat însă prea multă vreme, căci împăratul sfătuit fiind de arieni îl va alunga din nou.

A fost adus atunci, pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, Macedonie, preferat de arieni pentru superficialitatea lui. Acesta era diacon în vremea Sfântului Alexandru, predecesorul Sfântului Pavel.

Patriarhul Alexandru, înainte de moarte, a pus înaintea celor care urmau să aleagă un nou patriarh doi bărbați: pe Sfântul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, și pe Macedonie, diacon. Apoi a spus: ‘Dacă voiți să aveți păstor învățat, strălucind cu faptele cele bune, alegeți pe Pavel; iar dacă voiți numai cu chip frumos și cinstit cu înfrumusețările din afară, să alegeți pe Macedonie’. (Viețile Sfinților)

Atunci drept-credincioșii îl voiau pe Sfântul Pavel, iar arienii mai mult pe Macedonie. Însă a biruit partea celor drept-credincioși și a fost ales ca patriarh Sfântul Pavel, în Biserica Sfintei Irina din Constantinopol.

Macedonie în calitate de patriarh al Constantinopolului a dezlănțuit în Biserică o prigoană la fel de sălbatică ca în vremea persecuțiilor susținute de împărații romani prigonitori ai creștinilor. Acesta a pricinuit multă vărsare de sânge, ‘aducând nespusă răutate Bisericii lui Dumnezeu, izgonind și ucigând pe cei dreptcredincioși și înlocuind pe episcopi cu eretici de-ai lui’. (Viețile Sfinților)

În acea vreme arienii au ucis cu sabia pe doi clerici, pe Marchian și pe Martirie, care fuseseră notari ai patriarhului Pavel.

Sfântul Pavel a fost surghiunit în Armenia. Acolo a fost sugrumat de arieni în biserică cu omoforul său. (sursă: vol. Viețile Sfinților )

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Eveniment dedicat ‘Black Friday’ 2026 în România, organizat vineri

Eveniment dedicat ‘Black Friday’ 2026 în România, organizat vineri

SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028

SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028