Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
Greco-catolice
Sf. cuv. Toma; Sf. cuv. Acachie; Sf. m. Chiriachi
Romano-catolice
Fer. Benedict al XI-lea, pp.
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 iulie.
Sfânta Chiriachi a venit pe lume în chip de dar, ascultând Dumnezeu rugăciunea părinților săi, Dorotei și Evsevia, care nu aveau copii. S-a născut într-o zi de duminică (Kyriakí – duminică, l. greacă).
În timpul împăratului Dioclețian (284-305), părinții Sfintei Chiriachi au fost duși în părțile Meletiei (Armenia Mică), pentru a fi judecați pentru credința în Hristos.
Chiriachi a fost dusă în Nicomidia spre a fi cercetată de Maximian. Acolo tânăra a răbdat toate chinurile, mărturisindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Din Nicomidia a fost trimisă în Bitinia la Ilarion, guvernatorul provinciei.
‘Ilarion, cercetând pe muceniță, a dus-o în capiștea idolilor. Acolo, rugându-se sfânta, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii și s-au făcut praf. După aceasta, a urmat și o furtună de vânt, care a împrăștiat praful idolilor și un fulger a ars fața stăpânitorului Ilarion, care, căzând din scaun, a murit’. (Viețile Sfinților)
A fost condamnată la moarte prin tăierea capului, de către noul guvernator.
‘Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. După ce s-a rugat mult, a învățat pe creștinii cei ce-i urmaseră dreapta credință. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu; mergând ostașii aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, dar văzând-o moartă, s-au spăimântat. Deci, s-a făcut glas dumnezeiesc către dânșii: ‘Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu!’ Iar ostașii, întorcându-se, au slăvit pe Dumnezeu’.
Prin voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati, care a păstorit la Huși între anii 1782-1792, fiind ulterior ales mitropolit al Moldovei (1792-1803), în anul 1763, o mână din sfintele ei moaște a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos și așezată în biserica Mănăstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Huși, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Hușilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro; https://episcopiahusilor.ro)


