Sărbătorile zilei din 20 septembrie – Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Greco-catolice
Sf. m. Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist
Romano-catolice
Ss. Martiri din Coreea
Sfântul Mare Mucenic Eustatie (Plachida – numele dinaintea botezului) a fost comandant de armată în timpul împăratului Traian (98-117), deţinător al unei mari averi, virtuos însă şi milostiv cu cei săraci.
„Deşi era închinător de idoli cu credinţa, arăta în viaţa sa lucruri creştineşti, hrănindu-i pe cei flămânzi, îmbrăcându-i pe cei goi, ajutându-le celor căzuţi în primejdii, şi liberându-i pe mulţi din legături şi din temniţe”. (Vieţile Sfinţilor)
„Deci, iubitorul de oameni, Dumnezeu, Cel ce vrea ca toţi să se mântuiască şi nu trece cu vederea pe cei ce fac cele bune, n-a trecut cu vederea nici pe acest bărbat virtuos şi nu l-a lăsat pe el ca să piară în întunericul înşelăciunii idoleşti”. (Vieţile Sfinţilor)
Aşadar, Plachida a fost îndrumat prin minune dumnezeiască către un preot creştin, să se boteze de către dânsul, iar acela îl va învăţa pe calea mântuirii. Din sfântul botez, Plachida a primit numele Eustatie, şi soţia sa, Teopista, iar fii lor: Agapie şi Teopist. Împărtăşindu-i preotul cu Sfintele Taine cele Dumnezeieşti, le-a dat binecuvântare cu pace.
„Şi se duseră la casa lor, născuţi din scăldătoarea botezului, şi plini de negrăită bucurie, pentru că a luminat darul lui Dumnezeu sufletele şi le-a îndulcit inimile, încât li se părea că sunt în cer, nu pe pământ”. (Vieţile Sfinţilor)
După Botez, prin voia lui Dumnezeu au venit asupra Sfântului Mucenic Eustatie mari încercări, sărăcie şi multă durere.
Împreună cu toată familia sa, soţia, Teopisti, şi cei doi fii, Agapie şi Teopist, Sfântul Eustatie a suferit greutăţi asemenea unui alt Iov, care spunea: „Domnul a dat, Domnul a luat. Precum Domnul a voit, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat (în veac)” (Iov 1,21).
Şi-a pierdut averile, soţia sa a fost luată în robie, iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice şi pustii.
A fost ispitit în primejdii, după cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Căci fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1,18).
Eustatie a trăit cincisprezece ani, în umilinţă, ca paznic la ţarinile oamenilor, într-un sat din Egipt. Recunoscut sub această înfăţişare de doi soldaţi romani, trimişi de împăratul Traian să-l caute prin satele şi cetăţile imperiului, a fost adus la Roma şi ridicat în demnitatea de mai înainte.
Şi-a întâlnit în cele din urmă soţia şi pe cei doi fii.
În urma morţii împăratului Traian, în timpul împăratului Hadrian (117-138), Sfântul Mucenic Eustatie şi familia sa au fost siliţi să aducă jertfe zeilor.
Nesupunându-se poruncilor, au fost condamnaţi să fie arşi de vii într-un idol de aramă încins în foc.
„Şi mergea sfântul Eustatie, sărbătoritul acela şi viteazul ostaş de odinioară, la locul cel de privelişte, cu ai săi osândiţi la moarte şi nu se ruşinau de o necinste ca aceea, nici se temeau de moartea cea pentru Hristos, Căruia precum a început a-I sluji cu credinţă, aşa şi sfârşeau cu credinţa cea cu osârdie şi bine plăcută supunere, mărturisind numele Lui cel sfânt înaintea tuturor. Şi întărea pe soţia sa cea cinstită şi pe iubiţii săi fii ca să nu se teamă de moartea cea dătătoare de viaţă pentru Domnul tuturor. Asemenea şi ei, întru dânşii unul pe altul se întăreau cu cuvintele şi cu nădejdea răsplătirii celei ce va să fie şi mergeau la moarte ca la ospăţ”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Eustatie, soţia şi fii săi şi-au dat sufletele în acel cuptor, fiind în rugăciune, au rămas însă cu totul neatinşi de foc. Trupurile, care păreau că au încă viaţă în ele şi se află în somn, au fost luate de către creştini, după trei zile. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
