Sărbătorile zilei din 28 februarie 2025 – Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul
Greco-catolice
Sf. cuv. Vasile; Sf. cuv. Casian Romanul
Romano-catolice
Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.
Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 365, în Dacia Pontică (Scythia Minor – Dobrogea de astăzi). Locul unde s-a născut păstrează din vechime şi până astăzi numele „podişul Casian” şi „peştera lui Casian”. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele.
Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile cunoscute ale timpului. Însufleţit însă de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman.
Au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem, unde urmau regulile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia. Pentru o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror viaţă duhovnicească îmbunătăţită auziseră.
De la comunităţile din delta Nilului pe la care au trecut, Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman s-au adâncit tot mai mult în pustie, căutând mari trăitori pentru a le cere sfaturi duhovniceşti privind mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri sunt cuprinse în cartea „Convorbiri”, scrisă de Sfântul Casian.
Din cauza unor tulburări petrecute în mănăstirile de pe Valea Nilului, nu au mai putut să rămână acolo şi, urmând un grup de 50 de monahi, în jurul anului 401, Cuvioşii Ioan şi Gherman au hotărât să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Atunci au primit şi hirotonia, Sfântul Ioan Casian a fost făcut diacon, iar Sfântul Gherman, preot.
Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur şi de negrăita măiestrie a cuvântului său, Ioan Casian s-a lăsat cu credinţă fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a sta lângă un asemenea învăţător.
Nu după mult timp, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost dus în exil, iar Cuvioşii Ioan Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma ca să-i facă cunoscut episcopului Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, prigoana la care a fost supus Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul Casian a rămas la Roma zece ani şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru monahi, Mănăstirea Sfântului Victor, iar pentru monahii, o mănăstire închinată Mântuitorului.
Părinte mult încercat în viaţa ascetică şi ajuns la o mare înţelepciune pastorală, Sfântul Ioan Casian a instituit pentru mulţimea călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la Părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de climă şi de firea locuitorilor de aici.
Este autorul scrierii „Instituţii cenobitice” (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. În lucrare, Sfântul Ioan Casian descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia.
Sfântul Ioan Casian şi-a încredinţat în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435.
În secolul al VIII-lea, erezia iconoclastă era susţinută cu tărie de împăraţii de la Constantinopol. Aceştia au declanşat persecuţii sângeroase împotriva ortodocşilor iconoduli şi au ordonat desfiinţarea a numeroase mănăstiri, precum şi distrugerea sfintelor icoane.
În acel timp, Sfântul Vasile „lăsând lumea şi cele lumeşti, s-a făcut monah şi a petrecut în viaţa monahicească cu fapte bune, precum se cădea. Apoi, când cinstirea sfintelor icoane era lepădată, s-a împotrivit cu tărie luptătorilor de icoane. Pentru aceea, l-au prins şi l-au chinuit mult, însă nu s-a supus şi nu s-a învoit cu erezia lor, propovăduind adevărul până la moarte”. (Vieţile Sfinţilor)
A fost numit „Mărturisitorul” deoarece în timpul persecuţiei iconoclaste a propovăduit adevărul de credinţă, împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, înaintea prigonitorilor.
După moartea împăratului iconoclast Leon IV (775-780), Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost eliberat din temniţă. A trăit ca monah, în aspre nevoinţe duhovniceşti, până la mutarea sa la cele veşnice. (sursa: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)
