Sărbătorile zilei din 29 Martie 2025 – Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei
Greco-catolice
Sf. m. Marcu al Aretusei; diac. Ciril şi cei împreună cu el
Romano-catolice
Sf. Eustasie, ep.
Sfântul Marcu a trăit în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), care, în 313, prin Edictul de la Milan, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor. A fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.
Despre pătimirea sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz: „Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei”. (Vieţile Sfinţilor)
Credinţa creştină a fost însă din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.
Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, „că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Şi mai ales se întărâtau de vitejia sfântului şi se mâniau de bărbăţia lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor”. (Vieţile Sfinţilor)
„La locul cel de muncă fiind spânzurat şi împins, împungeau aceia vitejescul lui trup cu cuţite şi cu suliţe, având acea privelişte ca râs şi jucării. Şi cu nişte unelte de muncire picioarele lui le-au străpuns până la oase, apoi cu aţe de in foarte subţiri şi foarte tari i-au desfăcut unghiile. După aceea, ridicîndu-l gol sus într-o coşniţă, cu miere şi cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arşiţa mare de soare, albinele şi viespile îl mâncau”. (Vieţile Sfinţilor)
I se cerea să plătească pentru templul din cetate pe care l-a distrus.
Dar răbdând Sfântul „pentru capiştea cea risipită, n-a dat nici un ban muncitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credinţă a răbdat nişte munci ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preţ pe capiştea cea risipită, cerând ca, ori tot preţul în aur să le dea, ori iarăşi capiştea să le-o zidească. S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credinţă mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârşească cele poruncite, căci prin răbdarea sa, încet biruindu-i, ei micşorau câte ceva din preţul acela, încât acum foarte puţin cereau de la dânsul, putând cu înlesnire să le dea. Şi cu împotrivire se certau între dânşii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din preţul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru buna credinţă a intrat în nevoinţa pătimirii”. (Vieţile Sfinţilor)
Răbdarea şi blândeţea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.
Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: „Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?”. (Vieţile Sfinţilor)
După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal şi în scurtă vreme a trecut la cele veşnice.
* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.
În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos. (sursa: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)
