Satisfacția pacientului va conta în evaluarea șefilor de secție, anunță ministrul Sănătății

#image_title

“În indicatorii de performanţă, pentru şeful de secţie se va introduce satisfacţia pacientului. Pacientul, la externare, sau aparţinătorul, după caz, va completa un formular cel mai probabil tot online. Acele sms-uri pe care le primiţi atunci când vă externaţi vor fi mai complexe. Şi răspunsurile vor aborda nu doar întrebări dacă vi s-a cerut sau nu plată informală, ci vor aborda şi întrebări privind calitatea şi satisfacţia pacientului cu privire la unitatea sanitară şi la serviciul medical pe care l-a primit”, a spus ministrul la Antena 3 CNN.

El a precizat că formularele referitoare la satisfacţia pacienţilor vor fi centralizate la Ministerul Sănătăţii.

“Aceste formulare se centralizează la Ministerul Sănătăţii, dar odată cu noile modificări şi cu noii indicatori care se vor suprapune şefului de secţie, respectiv manager vor fi cuantificate la nivelul unităţii sanitare”, a afirmat Rogobete.

O altă modificare anunţată de ministrul Sănătăţii prevede că, începând cu luna august, spitalele publice vor fi obligate să publice pe site-urile proprii indicatori privind bugetul, numărul de pacienţi internaţi, rata de ocupare a paturilor de spitalizare continuă, numărul de servicii acordate în ambulatoriul de specialitate, numărul de prezentări în UPU şi rata de transfer în alte unităţi sanitare.

“O nouă modificare importantă – începând cu luna august, toate spitalele publice vor fi obligate să afişeze pe prima pagină de website următorii indicatori: bugetul, numărul de pacienţi internaţi, rata de ocupare a paturilor de spitalizare continuă, numărul de servicii acordate în ambulatoriu de specialitate, numărul de servicii, numărul de prezentări în UPU şi, foarte important, rata de transfer în alte unităţi sanitare. Ca să avem o imagine completă şi transparentă asupra activităţii şi performanţei unităţii sanitare”, a mai spus Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătății: Pentru a clarifica situaţia serului fiziologic, mâine voi avea o întâlnire în jurul prânzului cu producătorii de soluţii perfuzabil

Scandal la Washington – Pete Hegseth nu a informat Casa Albă înainte de a autoriza suspendarea livrărilor de arme către Ucraina