Scandalul fotografiilor publicate de Lasconi – Imobilul care apare în imagini a fost identificat / Nicuşor Dan afirmă că nu a fost niciodată în localitatea în care se află casa

Imobilul care apare în fotografiile publicate de Elena Lasconi a fost identificat de jurnaliştii Buletin de Bucureşti, fiind vorba despre o casă aflată în comuna Tunari, judeţul Ilfov.

Potrivit este vorba despre o reşedinţă discretă, din Tunari, care poate fi închiriată în regim hotelier.

Jurnaliştii relatează că imobilul este amplasat într-o arie a comunei unde infrastructura de bază lipseşte: străzile sunt neasfaltate, iar reţeaua de canalizare si apa potabilă nu este încă funcţională.

Întrebat, vineri, la Antena 1, dacă recunoaşte imobilul şi dacă a fost vreodată în casa respectivă, Nicuşor Dan a afirmat: ”Nu am fost niciodată în Tunari. Adică am trecut cu maşina prin Tunari, dar să mă opresc la o casă în Tunari, niciodată în viaţa mea. Am fost în Baloteşti, în Otopeni, în multe locuri, dar în Tunari, niciodatată”.

Nicuşor Dan afirmă că fotografiile sunt contrafăcute şi a precizat că nu a vorbiut cu Elena Lasconi după publucarea imaginilor: ”Eu vorbesc cu multă lume, dar în secunda în care fac plângere penală, discuţia se opreşte. Pentru că eu cred că a fost un gest pe care nu trebuia să-l facă, cu care a trădat încrederea multor oameni care o credeau onestă. A fost un gest care a servit coaliţiei conduse de Marcel Ciolacu, pentru că a atacat simultan şi pe mine şi pe Victor Ponta şi e ceva ce nu se face”.  

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat, joi, despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu Florian Coldea, la care a făcut referire recent, că a primit un e-mail cu nişte poze pe care le-a publicat pe Facebook. Sunt înfăţişaţi Nicuşor Dan, Victor Ponta şi Florian Coldea, în imagini separate, părând că ies din aceeaşi curte. Şi Nicuşor Dan, şi Victor Ponta au negat existenţa unei astfel de întâlniri şi au anunţat că vor depune plângere penală împotriva lui Lasconi.

 

 

 

Diana Șoșoacă, după ce jurnalistul irlandez de la Russia Today a fost blocat să intre în România: Pe mine nu mă oprește nimeni să vorbesc

Prinţul Harry spune că doreşte reconcilierea cu familia regală, dar susţine că tatăl său, despre care „nu ştie cât mai are de trăit”, nu vrea să vorbească cu el. Declaraţiile au fost făcute după ce a pierdut un proces împotriva guvernului britanic