Oamenii cu strămoşi scandinavi se aflau în Marea Britanie cu mult înainte de apariţia anglo-saxonilor sau a vikingilor, au descoperit cercetătorii după ce au studiat genetica unui roman antic îngropat în York.
Sosirea anglo-saxonilor a adus un aflux de scandinavi în Marea Britanie antică în secolul al V-lea, primul raid viking major – care a vizat mănăstirea Lindisfarne – având loc în 793 d.Hr.
Cu toate acestea, cercetătorii care studiază un bărbat despre care se crede că a fost soldat roman – sau poate chiar gladiator – care a trăit între secolele al II-lea şi al IV-lea, au descoperit că 25% din strămoşii săi proveneau din Scandinavia.
„Strămoşii despre care credeam că vor veni cu anglo-saxonii, poate că în unele părţi erau deja acolo”, a declarat dr. Leo Speidel, primul autor al studiului şi lider de grup la Riken, un institut naţional de cercetare ştiinţifică din Japonia.
Descoperirea face parte dintr-un studiu la scară largă care a adoptat o nouă abordare a analizei ADN-ului antic, evidenţiind tema migraţiilor în Europa în primul mileniu.
Dr. Pontus Skoglund, co-autor al studiului de la Institutul Francis Crick din Londra, a declarat că o mare parte din istoria explorată în studiu a fost stabilită de romani despre alte grupuri de oameni.
„Există un anumit grad de informaţii istorice, dar sunt atât de multe lucruri nedescoperite”, a spus el.
În timp ce progresele în extragerea şi analizarea ADN-ului antic au permis cercetătorilor să exploreze amestecul unor grupuri foarte diferite – cum ar fi oamenii de Neanderthal şi oamenii moderni, sau chiar amestecul populaţiilor actuale – abordarea este mai dificilă în cazul grupurilor care sunt foarte similare din punct de vedere genetic, cum ar fi populaţiile care au trăit în diferite părţi ale Europei în primul mileniu.
Speidel şi colegii săi relatează în revista Nature cum au dezvoltat o nouă abordare pentru această problemă.
În loc să ia în considerare toate diferenţele genetice dintre populaţii, noua metodă se concentrează pe mutaţiile relativ recente din cadrul genomurilor – apărute, de exemplu, în ultimii 30.000 de ani aproximativ – permiţând explorarea mai detaliată a relaţiilor dintre populaţiile similare din punct de vedere genetic.
„Când am văzut că funcţionează, mi s-a părut un orizont uimitor care ne deschide calea către răspunsuri la noi întrebări”, a declarat Skoglund.
Echipa a aplicat noua abordare la mai mult de 1.500 de genomuri de la oameni care au trăit în Europa în primul mileniu.
Printre alte descoperiri, echipa a reuşit să arunce facă lumină asupra migraţiei grupurilor germanice la începutul primului mileniu, dezvăluind cel puţin două valuri de migraţie din nordul Germaniei sau din Scandinavia în vestul, centrul şi estul Europei.
Studiul analizează, de asemenea, expansiunea vikingilor din Scandinavia, printre punctele cele mai importante numărându-se descoperirea că mulţi indivizi găsiţi în două gropi comune din Marea Britanie de la sfârşitul epocii vikinge aveau un bagaj genetic tipic pentru sudul Scandinaviei din epoca vikingă – ceea ce sugerează că ar fi putut fi vikingi care au avut un sfârşit dificil.
În timp ce noua abordare poate contesta, susţine sau adăuga detalii înregistrărilor istorice – şi chiar produce revelaţii – cercetătorii spun că oferă, de asemenea, şansa de a explora vieţile şi mişcările celor trecuţi cu vederea în istoria scrisă, o sursă adesea mai tendenţioasă decât rămăşiţele umane.
