Scene incredibile s-au petrecut la periferia Ploieștiului. Artiştii de la Teatrul „Toma Caragiu” de la Filarmonica şi de la Casa de Cultură, care au susținut un spectacol gratuit în cartierul Mimiu, au fost atacați cu pietre de localnici pe motivă că nu le-au adus și bani și cadouri, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu.
„Colegii noştri de la teatru, de la filarmonică, de la Casa de Cultură merg în cartierele din Ploieşti în luna decembrie pentru a aduce bucurie comunităţii. Este pentru prima oară în istoria Ploieştiului când se întâmplă aşa ceva de sărbători şi colegii noştri vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunităţile Ploieştiului.
Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus şi cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat maşini, au cauzat atacuri de panică unor copii”, a scris Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.
„Nu pot cere colegilor să se mai ducă acolo unde au avut o experienţă traumatizantă”, spune Poliţeanu. „Am ajuns acolo, am intrat în curtea bisericii, eram împreună cu colegi din teatru, colegi din ansamblul folcloric I.L. Caragiale şi corul Filarmonicii. Totul părea în regulă, nu eram pentru prima dată în cartier.
Noi am avut proiectul După blocuri, avusesem două spectacole acolo, dar pe timp de zi. Acum nu părea nimic în neregulă. În momentul în care am terminat ne-au aplaudat şi când ne îndreptam către maşini, dintr-o dată a început aşa, o revoltă, sau o mişcare ciudată printre ei şi ne cereau pachete. Şi acum ce ne daţi? Eu mai am încredere în oameni încât să iau în glumă aşa ceva, nu credeam că se vorbeşte serios.
Ei bine, lucrul ăsta s-a propagat şi au început să ne ceară pachete, au început să ne ceară bani şi să ne spună că dacă nu le dăm bani sau pachete nu ieşim de acolo. Pe mine m-au tras de haine. Am reuşit să ajungem la maşini şi, când încercam să plecăm, în momentul ăla a început ploaia de pietre. Înjurăturile nu pot să vi le reproduc, au fost nişte expresii pe care nu le-am auzit în viaţa mea. Şi ne cereau ceva”, a povestit directoarea Teatrului din Ploieşti, actriţa Mihaela Rus.
Ea a povestit că peste 30 de angajaţi ai celor trei instituţii de cultură, personal tehnic şi artişti, au fost atacați. „La un moment dat, cea care m-a tras de haine îmi spunea: ”Să ne daţi pachete, că voi aţi luat bani!”, a povestit directoarea teatrului.
Mihaela Rus a explicat că printre atacatori se aflau adulţi, dar şi copii, iar copiii au fost primii care au început să ia pietre de pe jos şi să arunce către maşinile artiştilor.