Italianca Federica Brignone a câştigat cursa de coborâre de la Sankt Anton, în Austria, sâmbătă, după o cursă marcată de revenirea uluitoare a lui Lindsey Vonn, care a terminat pe locul şase în a doua sa cursă a iernii, la 40 de ani şi după o absenţă de aproape şase ani.
Purtând numărul 32, Vonn, al cărei genunchi drept a fost înlocuit parţial în aprilie cu o proteză din titan, a terminat la doar 58 de sutimi în spatele lui Brignone, care a obţinut a 30-a sa victorie în Cupa Mondială, dar doar prima în disciplina regină.
La doar al doilea său start în Cupa Mondială, elveţianca Malorie Blanc, în vârstă de 21 de ani, a terminat pe locul 2, la şapte sutimi în spatele lui Brignone, în timp ce cehoaica Ester Ledecka a completat podiumul (+18/100 de sutimi).
Lindsey Vonn a confirmat revenirea învingătoare printre cele mai bune din lume la vârsta de 40 de ani şi după aproape şase ani de retragere.
În prima sa cursă a iernii, luna trecută, americanca cu 82 de succese în Cupa Mondială îşi reuşise deja pariul ocupând locul 14 în super-G-ul de la Saint-Moriz, în Elveţia, şi se declarase atunci încântată de „senzaţiile sale extraordinare” şi de absenţa oricărui disconfort sau durere la genunchi.
Vonn s-a bucurat foarte tare la final, fiind aclamată ca un star rock. În staţiunea austriacă, ea va lua startu, duminică, în super-G.