in

Schi fond: Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după ce a căzut rău la sprintul de la Drammen

Schi fond: Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după ce a căzut rău la sprintul de la Drammen

Starul norvegian al schiului fond Johannes Klaebo, care a obținut șase titluri la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, luna trecută, a fost transportat la spital după ce a căzut rău, joi, în semifinalele probei de sprint de la Drammen (Norvegia), din Cupa Mondială, transmite Reuters.

Aflat într-un duel cu americanul Ben Ogden, care a reușit să doboare alți trei schiori, Klaebo a făcut o piruetă și în cele din urmă a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de zăpada înghețată. El a fost transportat la spital, în stare de conștiență, din motive de precauție.

”A fost multă gheață, incredibil de alunecos, mi-am pierdut echilibrul și am căzut”, a declarat Ogden pentru NRK după cursă.

”Este conștient, dar a fost o cădere dură și trebuie să fie luată în serios. Mi se pare un lucru pozitiv faptul că nu pare să aibă nimic grav, însă depinde de la om la om”, a declarat medicul echipei Norvegiei, Ove Feragen, pentru canalul de stat NRK, despre starea lui Klaebo, care și-a pierdut casca atunci când a căzut.

Johannes Klaebo este programat să ia startul și sâmbătă în proba de 50 km liber cu start grupat, notează Reuters.

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by

Iran: Susținători ai guvernului, în stradă pentru demonstrațiile tradiționale antiisraeliene, în pofida bombardamentelor

Iran: Susținători ai guvernului, în stradă pentru demonstrațiile tradiționale antiisraeliene, în pofida bombardamentelor

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.518 lei, în ianuarie 2026

INS: Câștigul salarial mediu net a scăzut la 5.518 lei, în ianuarie 2026