Federația Română de Scrimă a anunțat, luni, decesul fostului sabrer Gheorghe Culcea (87 de ani), component al echipei naționale de sabie a României care a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972.
”Federația Română de Scrimă anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a lui George Culcea, fost component al echipei naționale de sabie a României. Federația Română de Scrimă transmite sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis FRS prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
Culcea a făcut parte din echipa de sabie care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, unde s-a clasat pe locul 4.
După încheierea carierei sportive, și-a continuat activitatea în slujba scrimei românești, în calitate de antrenor la CSS nr. 3 Steaua și membru al Comisiei de Competiții, contribuind la dezvoltarea și promovarea acestui sport.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Cimitirului Dămăroaia, situată pe Str. Neajlovului nr. 5, București.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 14 octombrie, la ora 12:00, la Cimitirul Dămăroaia.


