Aproximativ 40.000 de persoane au primit vineri ordin să se evacueze în California din cauza unei scurgeri la un rezervor de produse chimice, care ar putea provoca o explozie și ar putea răspândi fum toxic deasupra unei zone locuite întinse, relatează AFP.
Un rezervor conținând 26.000 de litri de metacrilat de metil, un produs lichid și inflamabil folosit la fabricarea plasticului, prezintă o scurgere într-o localitate din comitatul Orange, în suburbia sudică a Los Angeles-ului.

Foto: (c) Caroline Brehman/REUTERS
Aceasta ar putea provoca o poluare chimică importantă a solului sau ar putea declanșa o explozie, a explicat Craig Covey, un responsabil al pompierilor.
‘Punem în aplicare aceste evacuări pentru a ne pregăti pentru aceste două opțiuni: se sparge sau explodează’, a adăugat el.

Foto: (c) Caroline Brehman/REUTERS
Ordinul de evacuare vizează aproximativ 40.000 de persoane, dintre care mai multe mii refuză să plece, a declarat Amir El-Farra, șeful poliției din Garden Grove, localitatea unde a avut loc accidentul.
Dacă cisterna ‘ar exploda și ar exista un nor de vapori, ați fi cu toții în siguranță atâta timp cât vă aflați în afara zonei care a fost desemnată ca zonă de evacuare’, a declarat Regina Chinsio Kwong, o responsabilă locală în domeniul sănătății.

Foto: (c) Caroline Brehman/REUTERS
Ea a îndemnat locuitorii să semnaleze orice miros suspect.
Niciun rănit nu a fost raportat deocamdată de către autorități, care nu au comunicat despre originea scurgerii, semnalată încă de joi.

Foto: (c) Caroline Brehman/REUTERS
Autoritățile lucrează la implementarea unor bariere pentru a împiedica ca produsul toxic să polueze cursurile de apă sau oceanul, situat la câțiva kilometri.
Agenția americană pentru protecția mediului (EPA) indică faptul că metacrilatul de metil este iritant pentru piele, ochi și mucoase la om. De asemenea, poate provoca reacții respiratorii și neurologice în caz de expunere acută sau prelungită, adaugă site-ul web al EPA.


