Serviciul de ambulanță din sud-vestul Angliei a trimis un echipaj pentru situații de urgență, zece ambulanțe și resurse suplimentare. Southern Gas Network a confirmat că echipele sunt pe teren pentru a face verificări de siguranță.
Potrivit presei britanice, „incidentul major” de la azilul de bătrâni s-a petrecut în urma unei presupuse scurgeri de monoxid de carbon.
Cercetările cu privire la cauză sunt în curs de desfășurare și, în prezent, aceasta este tratată ca fiind „inexplicabilă”.
Un purtător de cuvânt a adăugat: „În acest moment, nimic nu indică vreun risc pentru publicul larg”.
Patru persoane au fost transportate la spital ca măsură de precauție și peste 40 de rezidenți vulnerabili și membri ai personalului au fost evacuați de ambulanțe și duși la Biserica All Saints din apropiere pentru adăpost.