„Decizia președintelui Iohannis este decizia unui om pe care îl respect pentru tot ceea ce a făcut bine pentru țara noastră. Este un președinte în fața căruia am depus de trei ori jurământul ca ministru și care a menținut România pe calea corectă: pro-dezvoltare și pro-occidentală. Nu este momentul și nici timpul să vorbim acum despre moșteniri, cu bune și cu rele. Singura moștenire pe care România trebuie să o apere este, de fapt, viitorul său – unul democratic, rațional, european și euro-atlantic. Nu este nici momentul să această situație, nici să vorbim despre trecut, ci despre viitor. Am toată încrederea că Ilie Bolojan, un lider responsabil, cu experiență politică și cu o viziune clară despre ce înseamnă lucrul în echipă, va reuși să navigheze România prin această perioadă tumultuoasă. Este o șansă pentru toți cei care credem că România nu trebuie să se întoarcă în trecut. Avem un actor cheie — credibil și apreciat — pentru România pro-europeană și pro-democratică, iar acest lucru este o veste excelentă”, afirmă Sebastian Burduja.
În opinia sa, „problema ultimelor luni nu s-a numit și nu se numește Klaus Iohannis”.
„Adevărata amenințare pentru România poartă un alt nume: Călin Georgescu. Un pretins lider care adună în discursul său tot ce este mai periculos pentru viitorul acestei țări și le prezintă drept soluții miraculoase. Să nu ne facem iluzii. Mașinăria de propagandă și de bani (de unde vin acești bani și ai cui sunt, nu este sarcina mea să spun) care a construit această figură funcționează și astăzi la turație maximă. Ce era valabil pe 8 decembrie rămâne valabil și pe 3 mai: câștigurile ultimilor zeci de ani, atâtea câte sunt ele, trebuie apărate. Amenințarea existențială pe care o reprezintă extremismul, misticismul și minciuna pură trebuie demascată și sancționată fără rezerve. Toți cei care împărtășesc în mod real valorile democratice, care cred că șansa de dezvoltare a României este apartenența la Uniunea Europeană, că NATO reprezintă o umbrelă de securitate și că dezvoltarea poate veni doar în parteneriat cu Vestul, nu cu Estul, au obligația de a vorbi răspicat și de a face mai mult. De ceea ce facem acum depinde judecata viitoarelor generații. Nu este vorba despre ce se întâmplă cu politicienii, oricare ar fi ei, ci despre viitorul tuturor românilor. Este timpul oamenilor de stat. Și nu trebuie să fie nicio clipă începutul sfârșitului pentru o Românie așa cum și-o doresc românii: demnă, dezvoltată și democratică”, încheie Burduja.