in ,

Secetă / Aproape 70% din teritoriul Franței, vizat de restricții privind utilizarea apei

Secetă / Aproape 70% din teritoriul Franței, vizat de restricții privind utilizarea apei

Aproape 70% din teritoriul Franței este vizat de măsuri privind restricționarea utilizării apei din cauza unei secete care s-a agravat în urma valurilor de caniculă repetate care s-au abătut asupra acestei țări în ultimele trei luni, a precizat luni guvernul, anunțând o ședință de criză pentru miercuri, informează AFP.

”Pe fundalul unei secete deosebit de intense care s-a abătut aspra Franței, efectele schimbărilor climatice continuă să accentueze presiunea asupra resurselor de apă” și ”aproape 70% din teritoriul francez face obiectul unor restricții privind utilizarea apei”, a precizat Ministerul pentru Tranziție ecologică.

Pe 9 august, 99 de departamente, adică întreg teritoriul metropolitan al Franței, se află, cel puțin, la pragul de alertă. Printre acestea, 76 de departamente au fost plasate în situație de criză, cel mai ridicat nivel, iar 21 sunt în alertă sporită.

În cazul situației de criză, apa este rezervată unei utilizări prioritare: sănătate, securitate civilă, apă potabilă, salubritate. Începând cu nivelul alertă și alertă sporită, sunt aplicate restricții privind udarea grădinilor și a spațiilor verzi, umplerea pisicinelor, spălarea mașinilor și irigarea culturilor.

Pe 27 iulie, ministrul Tranziției ecologice, Monique Barbut, a indicat că ”alimentarea cu apă potabilă este problematică în mai multe teritorii, mai exact în 47 de departamente franceze”, în timp ce 62 de departamente se aflau într-o situație de criză.

Ministra a precizat că ”întreruperi ale apei de la robinet” afectau deja ”peste 30.000 de persoane din 80 de comune”, care urmau să fie aprovizionate cu apă potabilă ”din camioane-cisternă sau cu ajutorul sticlelor cu apă”.

Miercuri, ministra va reuni membrii Comitetului de anticipare și de monitorizare hidrologică (CASH), precum și prefecturile din regiune pentru a discuta probleme legate de secetă.

Ședința are drept scop realizarea unei evaluări actualizate a situației hidrologice pe ansamblul teritoriului țării, precum și a ”consecințelor acestei situații pentru diferitele utilizări ale apei în teritorii. Se va pune de asemenea accentul pe impactul secetei asupra faunei și florei”, potrivit guvernului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității

Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității

Iași: Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ a recepționat noul cămin studențesc cu o capacitate de 202 locuri de cazare

Iași: Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ a recepționat noul cămin studențesc cu o capacitate de 202 locuri de cazare