Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că au existat ”unele semne promiţătoare” în ultimele zile în ceea ce priveşte un acord privind demilitarizarea Hamas, potrivit CNN.
”Suntem foarte concentraţi pe acest aspect. S-au înregistrat unele progrese în această privinţă, în ciuda anunţurilor publice făcute de Hamas. Dar, în cele din urmă, trebuie să vedem că se întâmplă, şi sperăm că în următoarele câteva zile vom avea veşti bune în acest sens”, a declarat Rubio într-un interviu acordat Fox News, potrivit unei transcrieri publicate de Departamentul de Stat al SUA.
”Ştiu că partenerii noştri din Egipt şi Turcia au fost implicaţi în acest proces”, a spus el.
”Au existat unele semne promiţătoare în weekend că ne apropiem de un acord cu privire la demilitarizarea lor. Dar asta trebuie să se întâmple. Întregul proiect funcţionează doar dacă Hamas este demilitarizat. Până când se va întâmpla asta, totul este sub semnul întrebării.”
Rubio nu a vrut să spună dacă SUA ar sprijini reluarea operaţiunilor militare de către Israel în cazul în care nu se ajunge la un acord de demilitarizare.
”Să sperăm că putem evita asta. Nu este rezultatul pe care îl dorim”, a spus el.
La jumătatea lunii aprilie, SUA şi Hamas au purtat primele discuţii directe de la încetarea focului din Gaza, încheiată în octombrie, ca parte a eforturilor de a avansa fragilul acord mediat de SUA, au declarat două surse din cadrul Hamas.
