Secretarul general al ONU Antonio Guterres trage un semnal de alarmă împotriva ”Altei (Fâşii) Gaza” în Liban

Secretarul general al ONU Antonio Guterres trage un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea la Libanul să devină ”altă (Fâşia) Gaza”, pe măsură ce conflictul armat între Israel şi organizaţia şiită libaneză proiraniană Hezbollah se intensifică.

”Ceea ce mă îngrijorează (este) posibilitatea ca Libanul să se transforme într-o altă (Fâşia) Gaza”, a avertizat şeful ONU la CNN, în contextul în care marţi începe, la New York, Adunarea Generală (AG) a ONU.

În acest scurt interviu, Antonio Guterres, un susţinător neobosit al păcii în Orientul Mijlociu, a deplâns duminică faptul că după aproape un an de Război în Fâşia Gaza, nici Israelul şi nici mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu vor ”în mod real” un armistiţiu.

”Pentru mine este clar că cele două părţi nu sunt interesate de un armistiţiu. Şi este o tragedie, pentru că este un război care trebuie să înceteze”, a subliniat la postul american.

”În contextul în care regiunea se află pe marginea prăpastiei unei catastrofe iminente, nu putem să subliniem suficient că Nu există o soluţie militară care să facă o parte sau alta mai sigură”, a subliniat anterior pe X Coordonatoarea Specială a ONU în Liban Jeanine Hennis-Plasschaert, referindu-se la conflictul israeliano-liabnez.

Casa Albă şi-a avertizat duminică aliatul israelian să o ”escaladare” militară la frontiera cu Libanul nu este în ”interesul” său.

Uniunea Europeană (UE) s-a declaratm prin vicea şefului diplomaţiei în exerciţiu Josep Borrell ”extrem de îngrijorată” şi a îndemnat la un ”armistiţiu de-a lungul liniei albastre”, care desparte din 2000 forţele armate libaneze şi israeliene, dar ”şi în Fâşia Gaza” între armata israeliană şi Hamas.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat duminică că armata israeliană a aplicat ”o serie de lovituri” Hezbollahului, după o noapte de schimburi de tiruri intense transfrontaliere, care au determinat mii de locuitori din nordul Israelului să se refugieze în adăposturi.

Numărul doi din ierarhia Hezbollah, Naim Qassem, a răspuns că mişcarea islamistă libaneză intră într-”o nouă fază” a luptei pe care o poartă împotriva Israelului.

Rectorul UMF Iaşi, către bobocii medicinişti: Dacă v-aţi ales această carieră doar pentru prestigiu, pentru o situaţie financiară bună sau pentru a le face pe plac părinţilor, nu veţi fi fericiţi / Sacrificiile sunt mai mari decât vă puteţi imagina

Gabriela Ruse a acces în turul doi al calificărilor la China Open