in ,

Sector 1: Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces

Sector 1: Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces

Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces, după ce primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a semnat autorizația pentru a începe lucrările.

‘Cartierul Greenfield capătă, în sfârșit, a doua ieșire, iar construcția poate începe. Am semnat autorizația pentru ‘Acces 2′: o cale reală spre DN1 și Centură. 217 metri de drum, carosabil de 7 metri, trotuare pe ambele părți, benzi de viraj și o trecere peste calea ferată, care leagă Aleea Teișani de strada Horia, Cloșca și Crișan. Dosarul complet fusese depus pe 27 mai. Drumul va fi plătit integral de dezvoltator, așa cum se cuvine. Știu prin ce trec oamenii de acolo. Peste 7.000 de locuitori, o singură stradă, o bandă pe sens. Dimineața, coloană. Seara, la fel. Iar în iulie anul trecut, când furtuna a blocat Aleea Teișani, un cartier întreg a rămas ore în șir fără ambulanță și fără pompieri. Un oraș se vede în zilele lui rele, nu în cele bune’, a scris George Cristian Tuță, marți, pe Facebook.

El a punctat că a fost ‘un șir de decizii proaste’, că ani la rând s-au dat autorizații de construire fără să fie făcute întâi căile de acces din PUZ-ul inițial.

‘S-a lăsat cartierul să crească mai repede decât drumurile lui și e ușor să semnezi pentru un bloc nou, mai greu să răspunzi de el zece ani mai târziu. O parte din greșeală e a administrației. I-am spus investitorului direct cum înțeleg eu responsabilitatea: nu mai autorizez vecini noi până nu sunt gata cele trei accese. Întâi drumurile, apoi recepția noilor apartamente. Tragem tare și la școala din cartier. Suntem la achiziția mobilierului. I-am cerut constructorului să respecte termenele și i-am pus jaloane clare. Dacă nu le ține, aplicăm sancțiuni. Un cartier nu se măsoară în apartamente vândute, ci în copiii care au unde învăța și în oamenii care au cum să ducă o viață normală. Nu repar cu mândrie ceea ce nu trebuia stricat. Îmi fac datoria, cu întârzierea pe care am moștenit-o’, a adăugat primarul Tuță.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Tiafoe (SUA) l-a eliminat pe finalistul de la Roland Garros la Halle (ATP)

Tenis: Tiafoe (SUA) l-a eliminat pe finalistul de la Roland Garros la Halle (ATP)

Germania respinge oficial oferta UniCredit de a prelua Commerzbank

Germania respinge oficial oferta UniCredit de a prelua Commerzbank