Elevii din Sectorul 1 vor putea participa, începând din 5 octombrie, la cursuri gratuite de inițiere în înot la Bazinul Floreasca – Tolea Grințescu, în timp ce locuitorii sectorului vor avea acces gratuit, în fiecare dimineață de luni până vineri, la sesiuni de înot de agrement, informează Primăria Sectorului 1.
Potrivit unui comunicat transmis joi, programul este destinat elevilor din Sectorul 1 care vor să învețe să înoate și să capete mai multă încredere în apă. Cursurile sunt susținute de instructori calificați puși la dispoziție de Federația Română de Polo.
Cursurile se desfășoară, în principal, luni, marți și miercuri, între orele 12:00 și 15:00, în trei intervale de câte o oră: 12:00 – 13:00, 13:00 – 14:00 și 14:00 – 15:00.
În fiecare interval pot participa aproximativ 10-12 copii, iar fiecare minor poate veni la maximum două ședințe pe săptămână.
Pentru zilele de joi și vineri, în cazul în care există solicitări, disponibilitatea va fi confirmată în funcție de programul competițional al bazinului.
Înscrierea se face săptămânal de către părinți, telefonic la 021.319.10.13 / 021.319.10.14, interior 221 sau prin e-mail la [email protected]. Pentru înscriere trebuie trimisă și o fotografie sau o copie scanată a carnetului de elev vizat.
Pentru a putea fi programați în săptămâna următoare, părinții trebuie să transmită solicitarea până în ziua de vineri a fiecărei săptămâni, la ora 12:00.
Locuitorii Sectorului 1 pot beneficia, de asemenea, de sesiuni gratuite de înot de agrement, de luni până vineri, între orele 07:00 și 07:50. Sunt disponibile 30 de locuri pe zi, iar pentru acces nu este necesară înscrierea la Primărie.
Accesul la bazin se face direct, în baza actului de identitate, în ordinea sosirii și în limita locurilor disponibile.
Programul de joi și vineri poate fi modificat în perioada octombrie – decembrie, în funcție de programul competițional al bazinului.
Programul de la Bazinul Floreasca este derulat în baza protocolului de colaborare dintre Primăria Sectorului 1 și Federația Română de Polo.
Copiii din Sectorul 1 mai au la dispoziție și bazinele de la Școala ‘Sfântul Nicolae’, strada Lainici nr. 4-8 și Școala Gimnazială nr. 178, strada Dridu nr. 2.
Cursurile sunt gratuite pentru elevii din cele două unități de învățământ sau contra cost: un abonament de 12 ședințe costă 175 de lei pentru copiii care locuiesc în Sectorul 1 și 350 de lei pentru ceilalți minori, iar un abonament de zece ședințe, valabil două luni, costă 150 de lei pentru copiii din Sectorul 1 și 300 de lei pentru ceilalți.


