Primăria Sectorului 5 lansează, cu ocazia noului an școlar, proiectul-pilot ‘Sport pentru performanță’, prin care vine în sprijinul tinerilor sportivi și al familiilor acestora prin vouchere de 200 de lei, acordate de două ori pe an, bugetul alocat inițiativei fiind de un milion de lei, a anunțat primarul Vlad Popescu Piedone.
Primarul Sectorului 5 a scris, miercuri, pe Facebook că proiectul se adresează elevilor din școlile de stat din sector care sunt legitimați la cluburi sportive afiliate federațiilor naționale. Peste 2.500 de tineri sportivi din comunitate vor beneficia de acest sprijin.
Potrivit primarului Vlad Popescu Piedone, criteriile complete de înscriere vor fi supuse aprobării Consiliului Local Sector 5 în ședința din această lună.


