Primăria Sectorului 6 a anunțat joi lucrările de infrastructură pe străzile din zona Lacului Morii, care nu afectează culoarul rezervat pentru Ciurel – A1, și că a început intervenția la malul lacului.
‘Vom asfalta porțiunile aflate în domeniul public ale străzilor Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea Văratec și Govora. Intervențiile vor aduce aceste zone la un nivel normal de infrastructură, așa cum trebuie să arate străzile unui cartier. După ani în care restricțiile urbanistice au îngreunat investițiile, am identificat, împreună cu instituțiile responsabile, soluția care permite realizarea lucrărilor necesare fără a afecta culoarul rezervat pentru viitoarea infrastructură rutieră Ciurel – A1’, a transmis Primăria Sectorului 6, joi, printr-o postare pe Facebook.
Conform sursei citate, din 2021, Primăria Sectorului 6 a inițiat proiectele pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, Consiliul Local a aprobat patru astfel de proiecte, propuse pentru finanțare prin ‘Anghel Saligny’, s-a continuat elaborarea și actualizarea documentațiilor tehnice, s-au făcut demersuri pentru deblocarea investițiilor și s-a pregătit proiectul de transformare al malului sudic al Lacului Morii – amenajarea spațiilor verzi și a zonelor de promenadă și recreere.
Primăria Sectorului 6 a adăugat că urmează trotuare și infrastructură pietonală, spații verzi și domeniu public amenajat și străzi sigure.


